4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:04
No menu items!

Angajații din Sănătate se pregătesc de grevă generală. Cât câștigă un medic sau o asistentă

spot_img

Federația Sanitas a anunțat că a strâns deja peste 50.000 de semnături necesare pentru a declanșa grevă generală în sistemul medical.

Federația Sanitas, cea mai mare federație sindicală din sistemul sanitar, amenință cu declanșarea grevei generale, în luna februarie.

Sindicaliștii cer deblocarea a 10.000 de posturi din sistemul medical, dar și salarii majorate pentru cei din spitale și din asistență socială.

Ei mai solicită și respectarea legii salarizării, așa încât salariile să fie raportate la nivelul anului curent. Asta înseamnă că ar trebui să existe creșteri de 20% pentru toate categoriile de personal.

În prezent, un medic poate primi pentru o gardă, de la 300 de lei până la 1.800 de lei, în funcție de gradul profesional, dar și în funcție de zi.

În timpul săptămânii este un tarif mai mic, iar în sărbători legale se plătește mai mult.

O asistentă dintr-o secție de chirurgie primește sub 4.000 de lei pe lună, iar o infirmieră 3.000 de lei pe lună, în timp ce brancardierii aproximativ 2.500 de lei.

Guvernul a dat de la 1 ianuarie, 5 % pentru toți bugetarii, iar asta înseamnă 100 de lei, cel mult, în funcție de categoria de personal.

                                                                                                        Adina Bucur Silav