1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:03
No menu items!

Angajații din penitenciare se opun eliminării voucherelor de vacanţă pentru cei cu venituri lunare de peste 10.000 de lei

spot_img

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) anunță că se împotriveşte propunerii preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, de a elimina voucherele de vacanţă pentru bugetarii cu venituri lunare de peste 10.000 de lei brut, pe motiv că măsura este „discriminatorie şi neconstituţională”.

Conform FSANP, voucherele de vacanţă au scopul de a creşte nivelul de satisfacţie al angajaţilor şi pot maximiza loialitatea acestora în raport cu instituţiile în care lucrează.

„Introducerea voucherelor de vacanţă s-a dovedit a fi o soluţie benefică industriei turismului din România, menţinută chiar de guvernul condus de Nicolae Ciucă. Sindicatele din penitenciare consideră că factorii determinanţi în schimbarea poziţiei şefului PNL au fost incompetenţa şi inconsecvenţa acestuia în luarea deciziilor potrivite pentru România”, au mai transmis reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

                                                                                                                   Adina Silav