-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:44
No menu items!

Angajat la Spitalul Neamț: Problemele cu instalația electrică sunt mai vechi

spot_img

Un electrician care a lucrat la instalația electrică de la etajul 2 al spitalului județean din Piatra Neamț, acolo unde a izbucnit sâmbătă incendiul în urma căruia și-au pierdut viața zece pacienți, a declarat pentru G4Media că în trecut a găsit de încă ”2-3 ori” o problemă cauzată de injectomatele de la secția ATI.

Libertatea a scris, pe baza unor surse din spital, că aceste aparate ar fi putut cauza incendiul.

Dumitru Mardare spune că ”se pare că a pornit de la ștecherul unui injectomat” și și-a amintit că ”uneori, pacienții inconștienți se smucesc și izolația exterioară a cablului de la injectomat (un aparat de dozare a medicamentelor n.r.) iese din ștecher.

”Eu am găsit în trecut și reparat așa ceva de 2-3 ori. Nu este un pericol imediat, pentru că stratul izolator următor este turnat, dar, în condițiile în care ștecherul este foarte folosit, se poate uza în timp și produce o scânteie”, a precizat Mardare.

El a menționat că aceste situații le-a întâlnit la injectomatele de generație mai veche, jurnaliștii de la Libertatea susținând, citând surse medicale, că un astfel de aparat se afla în salon. Pe de altă parte, Mardare afirmă că, din câte știe, injectomatele din secție erau noi, furnizate de un producător german.

În ceea ce privește prizele din salon, acestea au fost înlocuite în octombrie 2019.

”Erau trei saloane. În două, printre care cel unde a izbucnit incendiul, am pus prize noi, iar la al treilea ni s-a spus că o vom face când vor mai fi bani”, a spus Mardare care a adăugat că ”pentru mine e o curiozitate cum de incendiul s-a extins la această scară”.

Electricianul nemțean lucra cu spitalul pe bază de comenzi, prin intermediul unei Întreprinderi Individuale pe care a înființat-o, în 2012, în comuna Dumbrava Roșie, acolo unde locuiește. La ATI, pe lângă contractul de înlocuire a prizelor din octombrie 2019, a mai realizat, în februarie 2020, un circuit de alimentare electrică a unui sterilizator pentru ploști.