-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:45
No menu items!

Angajații de la Oltchim vin să protesteze în București

spot_img

Salariaţii Combinatului Oltchim au întrerupt marţi protestul declanșat de luni, dar au anunțat că intenționează să meargă joi la Bucureşti pentru a picheta sediul Ministerului Economiei.

Liderul de sindicat Corneliu Cernev a anunţat că îi vor cere ministrului Daniel Chiţoiu ”soluţii concrete şi nu promisiuni cu privire la plata restanţelor salariale şi a creditului de 40 milioane de euro necesar reluării activităţii la SC Oltchim SA”, după cum spune liderul sindical

Aproximativ 300 de salariaţi de la SC Oltchim SA au protestat, marţi, pentru a doua zi consecutiv la sediul societăţii solicitându-i primului-ministru Victor Ponta să rezolve impasul survfenit după eșecul privatizării.

Salariaţii sunt nemulţumiţi de faptul că nici una din promisiunile privind repornirea combinatului nu a fost îndeplinită şi ”nu se întrevede nicio perspectivă pentru funcţionarea acestuia în următoarele luni”.

De asemenea, salariaţii spun că ”este incorect” să se vorbească despre repornirea combinatului când doar o secţie cu o sută dintre cei 3 300 de salariaţi pe care îi are în realitate Oltchimul a fost repusă în funcțiune.

Liderii de sindicat consideră că, fără creditul de 40 milioane de euro, Oltchimul nu poate funcţiona măcar la parametrii a 65% capacitate de producţie.

Aceasta este a doua zi de proteste la SC Oltchim SA după ce luni salariaţii nemulţumiţi că nu au de lucru şi nu şi-au primit salariile pe septembrie au ieşit în curtea întreprinderii.