-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:16
No menu items!

Angajații MAI își vor primi banii restanți până la sfârșitul lunii martie

spot_img

Angajații MAI își vor primi banii restanți până la sfârșitul lunii martie

Ministrul Radu Stroe susține că până la sfârşitul primului trimestru al acestui an vor fi plătite restanţele salariale pe anul 2012 ale angajaţilor din MAI.
Radu Stroe a precizat că a avut joi o întâlnire cu factorii de conducere din MAI şi cu sindicatele, iar printre problemele discutate au fost elaborarea bugetului pe 2013, reorganizarea ministerului şi plata restanţelor salariale.

„Nu sunt foarte optimist cu privire la acest buget, dar m-am angrenat foarte serios în ideea că poliţiştii, jandarmii, pompierii trebuie să îşi primească drepturile minime. În trimestrul I, să plătim restanţele din 2012 şi mă angajez ca până la sfârşitul trimestrului III să plătim drepturile de uniformă şi pentru 2013”, a declarat  joi Radu Stroe, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a mai adăugat că a avut o primă întâlnire cu toate sindicatele din MAI, una din teme fiind refacerea Legii privind statutul poliţistului, iar o primă discuţie pe textul viitorului act normativ va avea loc marţea viitoare.

Radu Stroe a mai spus că l-a însărcinat pe secretarul de stat Anghel Andreescu să aibă primele contacte pe zona Braşov-Predeal pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European, care se va desfăşura în perioada 17-22 februarie 2013.
„Este o operaţiune de imagine, unde MAI va avea foarte multă treabă, pe zona care ţine de organizare, securitatea cetăţeanului, a sportivilor şi oficialităţilor din străinătate”, a mai declarat ministrul Afacerilor Interne.

O.D.