6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:15
No menu items!

Angajaţii MAI au salvat, noaptea trecută, peste 700 de persoane blocate sau izolate din cauza zăpezii

spot_img

Angajaţii MAI au salvat, noaptea trecută, peste 700 de persoane blocate sau izolate din cauza zăpezii

Dintre cele 782 persoane salvate, cele mai multe au fost în judeţele Botoşani (369), Dolj (140) şi Teleorman (59).

În cursul nopţii de miercuri spre joi, structurile MAI au desfăşurat misiuni de intervenţie pe întreg teritoriu naţional, acţionând cu prioritate pentru salvarea persoanelor cu nevoi medicale sau aflate blocate pe diferite segmente de drumuri, mai spun sursele citate.

La misiunile de intervenţie pentru salvarea de vieţi omeneşti au participat peste 500 de cadre ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, dintre care 226 aparţinând Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, 181 de la Inspectoratul General al Poliţiei Române, peste 100 de la Inspectoratul General al jandarmeriei Române, la care se adaugă şi structurile de jandarmerie montană, restul fiind de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Poliţiştii rutieri au acordat sprijin tehnic de specialitate pentru acţiunile de deszăpezire de pe drumurile naţionale şi judeţene, aplicând şi sancţiuni contravenţionale pentru conducătorii auto care, fără a avea anvelope de iarnă au încercat să pătrundă pe drumurile acoperite cu zăpadă.

În condiţiile în care situaţia operativă o impune, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt în măsură să intervină în sprijinul cetăţenilor cu aproximativ 14.000 de cadre.

Începând de marţi, la sediul MAI funcţionează Grupa Operativă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratului General de Aviaţie care gestionează situaţiile de urgenţă generate de fenomenele meteorologice periculoase, specifice acestei perioadei de iarnă.

O.D.