6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:21
No menu items!

Andronescu: Finanţarea europeană s-ar putea debloca în noiembrie

spot_img

Ministrul Educaţie, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru Sursa zilei că finanţarea proiectelor europene ar putea fi deblocate de luna viitoare. “La începutul lunii noiembrie vom avea o întâlnire cu reprezentanţii Comisiei Europene. Vor analiza măsurile luate de noi pentru aceste proiecte. Din semnele pe care le avem, din discuţiile pe care le-am purtat cu reprezentanţii Comisiei Europene, fondurile vor fi deblocate. Cei de la Comisia Europeană au rămas uimiţi când le-am arătat ce lucruri bune au făcut aceste proiecte. Ei ne-au spus că sunt primele lucruri bune pe care le-au auzit despre aceste proiecte. De ce până acum au fost prezentate într-o imagine nefavorabilă, ne-au întrebat reprezentanţii Comisiei europene cu care am stat de vorbă? La Universitatea Politehnica Bucureşti, de exemplu, nu făceam faţă cu finanţarea de la stat, dacă nu erau aceste proiecte europene”, a mai adăugat Ecaterina Andronescu.

În momentul de faţă, circa 70 de proiecte aşteaptă rambursările de la UE prin Programul european pentru resurse umane, POSDRU, blocat alături de alte programe, din vară. Corecţiile financiare aplicate de Comisia Europeană pe cele cinci programe operaţionale se ridică la câteva sute de milioane de euro. În cazul POSDRU, România pierde 75 de milioane de euro, a declarat, în luna septembrie, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban. În domeniile dezvoltării şi transporturilor, pentru că a descoperit disfuncţii, atribuiri de contracte frauduloase şi ilegalităţi în timpul fostelor guvernări PDL, CE a decis că trebuie făcute ajustări de aproximativ 800 de milioane de euro, bani imputabili României.(Liviu Moşoiu)