Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, a devenit, la doar 28 de ani, cel mai tânăr membru al Consiliului de Administrație al SIF Moldova. Funcția obținută de Andrei Hrebenciuc la sfârșitul săptămânii trecute este una importantă, dat fiind faptul că SIF Moldova administrează active de aproape 1,2 miliarde de lei (260 de milioane de euro) și deține rezerve de 90 de milioane de lei (20,5 milioane de euro). Experiența în afaceri nu este una tocmai reușită. Firmele în care Hrebenciuc jr.a fost acționar unic sau asociat au eșuat, fiind radiate, suspendate, fără profit sau cu profit de subzistență.
Modă și baruri
Astfel, Andrei Hrebenciuc s-a lansat în afaceri, în 2003, când nu împlinise încă 18 ani. Alături de Bogdan Niță – un gălățean cu doar cinci ani mai mare – Hrebenciuc jr. a deschis barul LA MAGIC ROMA. Amplasat într-o zonă bună a Capitalei, pe strada Docenților, din sectorul 1, barul lui Andrei Hrebenciuc nu a fost suficient de bine administrat, astfel că acum este în întrerupere temporară de activitate. Ultima înregistrare la Registrul Comerțului datează din 2005.
La un an dupa deschiderea barului, în 2004, Andrei Hrebenciuc visa să facă bani din modă. A înființat societatea MODA ZILEI GROUP 2004 SRL. Nu a reușit însă să obțină profit. În doar doi ani firma a fost radiată.
Între timp a mai încercat cu o a două firmă de modă,VLAD FAMILY FASHION SRL. Nici aceasta nu a mers. Alți doi ani, altă radiere. În paralel, în 2006, s-a implicat într-o altă firmă – VERO MODA FASHION SRL. Nici aceasta nu a funcționat. A fost și ea închisă în 2007.
Consultanță pentru Sebastian Ghiță
Hrebenciuc jr. s-a descurcat ceva mai bine în domeniul consultanței pentru afaceriști. Spre exemplu, firma PRIVATE FUTURE CONSULTING, pe care o deține integral, a avut un profit net de peste 29.000 de lei în 2011 și o cifră de afaceri de 717.000 lei. La nivelul anului 2012 nu există înregistrări cu privire la situația financiară a acesteicompanii, care are cinci angajati. Firma are un site rudimentar, iar descrierea competențelor este cel puțin desuetă – „Ceea ce diferențiază echipa Private Future Consulting, pe o piață atât de competitivă, este orientarea spre performanță și capacitatea consultanților noștri de a depăși permanent barierele de expertiză prin viziune și perseverență”.
În 2010 însă, firma Private Consulting înregistrase un profit net de peste 53.000 de euro. În 2011, cu trei angajați, aceeași firma obținea un profit brut de nici 7.000 de euro. Singurul client al firmei este Domeniile Tohani, în care Sebastian Ghiță a fost acționar până în 2007.
Nici imobiliarele nu i-au mers
La DOWNTOWN CENTER SRL, firma aflată încă în funcțiune, tânărul membru al Consiliului de Administrație al SIF Moldova deține o participație de 35%. Compania are ca activitate principală închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate și a înregistrat un profit net de 1.200 de euro în 2011. Firma nu a depus bilanțul financiar contabil pentru 2012.
Ștefan Tănăsescu
FOTO badpolitics.ro