-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:09
No menu items!

Andrei Caramitru, amendat de CNCD pentru afirmaţiile legate de votanţii PSD

spot_img

Andrei Caramitru, fiul actorului Ion Caramitru, a fost amendat cu 3.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru un mesaj postat pe pagina de Facebook, la sfârșitul anului trecut.

Sancţiunea a fost aplicată pentru afirmaţiile discriminatorii făcute de Andrei Caramitru la adresa votanţilor PSD, în noiembrie 2020.

Decizia CNCD a fost luată în unanimitate, în şedinţa de miercuri, în urma autosesizării instituţiei.

Andrei Caramitru a susținut că votanții PSD sunt ”leneși și proști”, oameni fără educație, fără bani și fără prieteni. 

„Cine Votează PSD? Cine Votează în celelalte țări cu demenți populiști? Cei care sunt eșuați. Pierduți undeva intr-un sat, fără bani, fără prieteni, fără educatie, fără job bun. Pensionari care urăsc pe tineri și “schimbările” din jur – atât de plini de ură ca pana si familia lor fuge de ei. Și votează isteric ca sa pedepsească oculta, elita condusă de Soros și Bill Gheitz, sa pedepsească “sexo-marxiștii” de prin orașe care lucrează in IT, sa pedepsească intelectualii. Să pedepsească adică pe toți cei care nu sunt la fel de eșuați ca ei. Pentru că sunt convinși că de fapt e o mare conspirație – ocultă îi vrea săraci cumva. Cineva are ceva cu ei domne. Ce nu înțeleg ei – sunt săraci și vai de mama lor pentru că:

– sunt proști de bubuie și nu știu să facă nimic

– Votează hoți și ticăloși să le fie primari. De prosti ce sunt. Și atunci evident ca acolo unde stau ei e mizerie și nu sunt job-uri

– sunt leneși. Dacă ar vrea – ar putea sa se mute unde sunt job-uri bine plătite. În orașele mari sau în străinătate. Ar putea să învețe o nouă meserie. Dar nu și nu – că e greu domne. Să ni se dea ! Păi de ce să vi se dea? Mergeti la muncă ! De asta îi respect eu pe cei care merg la cules căpșuni sau sparanghel în străinătate – aia muncesc cinstit – dar nu pe alcooliștii de la birtul satului care înjură și se plâng și Votează PSD. Leneși și proști. Dar mulți. De asta trebuie să ieșim toți la vot de fiecare data că altfel ajungem rău de tot”, a scris Andrei Caramitru pe Facebook.

Sursa Foto: Digi24