3.9 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 1:51
No menu items!

Andrei Andronie, beizadeaua care a ucis cu maşina doi oameni, 5 ani de închisoare

spot_img

andronie_andrei

Andrei Andronie – autorul accidentului din noiembrie 2011, de pe Calea Floreasca, în urma căruia au murit un taximetrist şi o tânără, iar alte trei persoane au fost rănite – a fost condamnat, vineri, de magistrații Judecătoriei Sectorului 1, la cinci ani și jumătate de închisoare cu executare.

Decizia de vineri a judecătorilor nu este însă definitivă.

Prin hotărârea de vineri, Andrei Andronie a fost găsit vinovat pentru ucidere din culpă, instanţa dispunând ca acesta să execute cinci ani şi şase luni de închisoare pentru accidentul pe care l-a provocat în noiembrie 2011, pe Calea Floreasca. Instanţa a mai dispus, ca pedeapsă complementară, interdicţia de a conduce cinci ani după executarea pedepsei principale.

Andrei Andronie a primit şi o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru că a refuzat să se supună testelor pentru stabilirea alcoolemiei. Pedepsele au fost contopite, el urmând să execută, dacă decizia rămâne definitivă, cinci ani şi şase luni de închisoare. Din pedeapsă va fi scăzută perioada în care Andronie a fost arestat.

În acelaşi dosar, instanţa l-a condamnat pe Petruţ George Barbu la nouă luni de închisoare, tot pentru ucidere din culpă, dispunând suspendarea executării pedepsei, cu un termen de încercare de doi ani şi nouă luni.

Totodată, instanţa a dispus prelevarea de mostre biologice de la cei doi, pentru introducerea lor în baza de date naţională.

În dimineaţa de 5 noiembrie 2011, poliţiştii au încercat să-l oprească în trafic pe Andrei Andronie, aflat la volanul un autoturism BMW. Urmărit de poliţişti, tânărul a lovit un alt autoturism, iar în urma impactul, maşina lui a fost proiectat într-un taxi oprit pe partea dreaptă a drumului, în care se pregătea să urce o tânără de 22 de ani. Taximetristul şi tânăra au murit pe loc, iar alte trei persoane au fost rănite şi transportate atunci la spital.

Pe 15 aprilie anul trecut, Andrei Traian Andronie a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, dar şi pentru că a refuzat să-i fie recoltate probe biologice.

Andrei Andronie a stat în arest din 6 noiembrie până pe 6 decembrie 2011, când a fost eliberat în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.