-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:27
No menu items!

Anchetă în cazul unei femei găsită moartă în casă, cu un cuţit înfipt în spate

spot_img

Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă în cazul unei femei în vârstă de 67 de ani, din localitatea Dorobanţu, care a fost găsită moartă în casă, cu un cuţit înfipt în spate, locuinţa fiind cuprinsă de flăcări.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, pompierii au fost solicitaţi să intervină miercuri noapte pentru a stinge un incendiu izbucnit la locuinţa unei femei din satul Dorobanţu. Casa a fost distrusă în proporţie de aproape 90 la sută.

După stingerea focului proprietara casei a fost găsită moartă, cu un cuţit înfipt în spate, la faţa locului fiind chemaţi criminaliştii. Femeia locuia singură în casă, fiind văduvă de mai mulţi ani.

Anchetatorii susțin că, deşi datele indică o crimă, este analizată şi posibilitatea ca femeia să fi căzut accidental în cuţit în timp ce încerca să iasă din casa cuprinsă de flăcări. Această variantă pare să fie susţinută şi de rezultatele preliminare ale cercetărilor făcute de pompieri după stingerea incendiului, care arată că focul a pornit din zona sobei.

Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în prezent fiind aşteptat rezultat necropsiei pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului.

R.D.