-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:05
No menu items!

Anchete la nivel înalt. Grupul Premium Porc, suspectat de fraudarea bugetelor publice

spot_img
  • Emanuel Stan

Documente oficiale ale instituțiilor de stat, consultate de Sursa Zilei, arată că Premium Porc Group, unul dintre cei mai mari crescători de porci din România, ar fi implicat în scheme de fraudare a bugetelor publice și de evaziune fiscală, în contextul epidemiei de pestă porcină africană (PPA) și despăgubirilor acordate de stat. La această concluzie contribuie și relatările unor surse judiciare și din industrie, dar și date publice care se constituie în probe circumstanțiale.

”Sursa Zilei” a documentat acest subiect de la începutul lunii ianuarie, ancheta fiind construită pe mai multe direcții. Toate datele arată un sistem complicat, corupt, construit pentru a se obține fonduri ilicite. Procurorii DNA verifică și ei acest circuit.

Primele semnale de alarmă

Pe 2 ianuarie 2021, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vrancea a transmis că a fost confirmată prezența PPA într-o fermă din localitatea Golești, cu un efectiv de aproximativ 30.000 porci. Conform legii, au fost anunțate procedurile de eutanasiere, dezinfecție și despăgubire de la bugetul de stat. Anunțul DSVSA a fost coordonat cu un anunț similar al companiei.

Într-o relatare de pe 5 ianuarie din presa locală, apare următoarea declarație a prefectului de Vrancea: ”Vorbim despre aceeași firmă care, pe 1 ianuarie 2018, înregistra focar PPA în Brăila.”

De la această declarație, care pare a fi o aluzie la coincidența temporală, pornește curiozitatea jurnalistică. Aflăm astfel că, pe data de 6 ianuarie 2020, a fost declarat un focar de PPA la ferma Olsuin, din Gulianca, județul Brăila, cu 26.000 de capete. Evident, este aceeași fermă afectată și în 2018.

Pe parcursul documentării, pe 22 ianuarie 2021, a apărut un nou focar PPA la ferma din Avrig, județul Sibiu, cu peste 28.000 de animale.

Toate aceste incidente au două puncte comune: Au avut loc doar în luna ianuarie, iar fermele aparțin Grupului Premium Porc. Potrivit unor surse oficiale, virusul PPA a fost detectat în altă fermă a grupului, focarul urmând a fi declarat în curând.

Mai mulți specialiști din această industrie, care au solicitat anonimatul, au explicat cum funcționează acest circuit, în care sunt implicați oameni din business și funcționari din Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), dar și din direcțiile județene subordonate. Miza, susțin ei, o reprezintă obținerea de venituri nejustificate de la bugetul de stat, din fondurile de despăgubire, prin falsificarea datelor din ferme referitoare la animale și prin artificii contabile.  

Mecanismul este gândit în felul următor:

  • PPA apare în ferme din neglijență (ipoteza autorităților) sau cu intenție (varianta specialiștilor din industrie);
  • Luna ianuarie este preferată pentru că firma are posibilitatea de a accesa imediat fondurile de stat pentru despăgubiri, prevăzute deja în buget. În cazurile fermierilor care au focar PPA mai târziu, de-a lungul anului, există riscul unor întârzieri, eventual până la o rectificare bugetară. Pentru fermierii care au parte de un focar și nu pot fi despăgubiți imediat, o întârziere poate însemna falimentul, pentru că le distruge cash-flow-ul necesar pentru dezinfecție și repopulare. Anual, într-o fermă sunt crescute în medie 2,3 serii de porci, ceea ce înseamnă că o suspendare de doar câteva luni a activității poate duce la faliment. De exemplu, în cazul Olsuin / Brăila din 2020, pentru cele 26.000 de capete declarate ca sacrificate, despăgubirile au fost de aprox. 30 milioane de lei;
  • Un alt motiv este că luna ianuarie este cea mai slabă din punctul de vedere al prețurilor la carne. Astfel, prețul de despăgubire este superior prețului pe care producătorii îl pot obține la poarta abatorului;
  • Numărul de animale sacrificate, deci pagubele reale, este mai mic decât pagubele declarate în documentația oficială. Acest lucru poate fi realizat cu complicitatea unor funcționari de la DSVSA. În toate cazurile amintite mai sus, s-a comunicat oficial că numărul de porci care urmează să fie sacrificat este similar cu capacitatea maximă declarată a fermei – caz puțin probabil în realitate, mai ales în luna următoare Crăciunului. Un element circumstanțial confirmă această ipoteză: în cazul sacrificării animalelor de la Golești, Premium Porc a refuzat oficial folosirea unui incinerator mobil pus la dispoziție de ANSVSA, afirmând că preferă îngroparea animalelor. În afara unor motive tehnice de fațadă, explicația esențială, așa cum a fost detaliată de o sursă din interior, este că incineratoarele sunt automatizate și înregistrează cantitățile pe care le procesează, care, evident, trebuie să fie similare cu cantitățile din acte. În cazul îngropării, nu se mai face nicio verificare;
  • Un alt mod de fraudare a bugetelor publice se bazează pe un artificiu contabil. În mod deliberat, nu se actualizează valoarea de inventar a scroafelor (care sunt considerate material reproducător) în contabilitate, deși posibilitatea de a amortiza cheltuielile înregistrate cu creșterea scroafelor până la maturitate, când ajung să devină productive, este o prevedere fiscală în favoarea producătorului, pe care acesta nu o aplică. Scopul este de a menține o valoare de inventar neamortizată mare pentru scroafe, astfel încât despăgubirea pe care o solicită în situația apariției unui caz de pestă porcină africană să fie mult mai mare decât în situația în care s-ar fi înregistrat amortizare;
  • În restul anului, susțin aceleași surse, fermele Grupului ar fi fraudat bugetele publice în alt mod: un număr foarte mare de animale rezultate prin fătare nu au fost înregistrate și au fost comercializate fără respectarea prevederilor sanitare veterinare și fiscale (nedeclararea și neînregistrarea în evidențele contabile);
  • În acest fel, s-ar fi favorizat atât răspândirea PPA, cât și eludarea obligațiilor fiscale către bugetul de stat, prin neînregistrarea veniturilor obtinute ca urmare a valorificării animalelor. O parte din sumele neînregistre ar reprezenta, se arată în documente aflate pe masa inspectorilor antifraudă din ANAF, o sursă pentru cumpărarea bunăvoinței unor funcționari publici;
  • Dovada că există animale neînregistrate, dar crescute și îngrășate în fermă, poate fi stabilită din calculul de consum/fermă raportat la normele prevăzute în autorizația integrată de mediu. Prin raportarea datelor la numărul de porci declarați din fermă, se constată un consum foarte mare la furaje și medicamente. Toate aceste date se regăsesc în documente publice;
  • În situația în care numărul de porcine aflate în fermă depășește capacitatea autorizată a acesteia, este evident că nu pot fi indeplinite condițiile pentru bunăstarea animalelor, ceea ce înseamnă că subvențiile pentru condiții de bunăstare a porcinelor ar fi încasate în mod necuvenit. De exemplu, doar pentru ferma de la Golești, Premium Porc a încasat aproximativ 1,58 milioane de euro anual, în ultimii doi ani, conform unor calcule în care intră numărul declarat de capete (25.000) și coeficienții specifici, potrivit legislației. Premium Porc deține 10 ferme în România. Sumele pentru bunăstarea animalelor și o parte din sumele acordate ca despăgubiri în cazuri de PPA reprezintă fonduri europene;
  • Prin declararea PPA într-o fermă de scroafe, se înlocuiește tot efectivul, iar ferma este curățată de toate bolile și toți virușii. Ferma de la Golești avea mai multe tipuri de viruși, fapt care impunea cheltuieli mari pentru medicamente, deci reducerea profitabilității. Prin mecanismul de despăgubiri, compania ar putea rezolva și alte tipuri de dezinfecție necesare;
  • Într-un răspuns oficial, Grupul neagă toate acuzațiile aduse, unul din argumente fiind că activitatea firmei este controlată de autoritățile statului. 

Procurorii intră pe fir

Procurorii verifică existența unui astfel de mecanism pentru că acesta afectează bugetele publice, distorsionează concurența pe această piață și implică sprijinul unor funcționari.

La sfârșitul lunii ianuarie, o sesizare penală a plecat dinspre ANSVSA spre Direcția Națională Anticorupție. În aceasta se arată că fermele Premium Porc din Golești și Avrig au făcut livrări încrucișate către un abator din județul Călărași, în perioada octombrie-decembrie 2020. Abatorul este proprietatea unei companii care deține și o fermă de porci, în imediata vecinătate. Ferma a fost declarată focar PPA în 24 octombrie, iar focarul a fost închis pe 15 decembrie. Astfel, circulația virusului PPA s-a făcut prin mișcările efectuate de Grupul Premium Porc. În sesizare, apare acuzația că funcționari din ANSVSA au falsificat documente care au permis aceste transporturi și livrări. Implicarea DNA se justifică prin faptul că despăgubirile către fermele afectate sunt foarte mari, provin parțial din fonduri europene, iar acordarea lor se poate face doar dacă sunt respectate toate condițiile de biosecuritate. Sesizarea către procurori mai arată că aceste condiții nu au fost respectate. Ironia situației: în comunicările publice, Premium Porc Group afirmă că angajații săi sunt ”atenți și prompți în respectarea celor mai stricte standarde de biosecuritate”.

La începutul acestei săptămâni, procurorii au ridicat acte de la ANSVSA pentru a verifica toate aceste aspecte. Și ANAF, prin Direcția Generală Antifraudă, face verificări privind activitatea Grupului Premium Porc.

Despre companie

Premium Porc Group este un grup de companii cu acționariat din Danemarca, specializat în înființarea și gestionarea producției de porcine, potrivit prezentării de pe propriul site. În prezent, grupul de firme Premium Porc este constituit din 11 companii, având obiecte de activitate diferite, părți integrate într-un sistem de producție dezvoltat pe verticală, cu efective de peste 600.000 de porcine, în zece ferme. Astfel, fermele care iau despăgubirile sunt entități de profit separate, iar grupul funcționează ca un holding, cu rol de integrare și optimizare fiscală.

Potrivit unui material publicat de Profit.ro, Premium Porc Group este al doilea mare producător de carne de porc pe piața locală. Grupul DCH Internațional, fondatorul Premium Porc Group în România, a avut în 2019 o cifră de afaceri de peste 91 milioane euro, cu o rată a profitului înainte de dobânzi și taxe (EBIT) de 23%.

Răspunsul pe larg al companiei la întrebările adresate de Sursa Zilei poate fi accesat AICI.