-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:34
No menu items!

Ancheta în dosarul „Aspazia Cojocaru”, la final

spot_img

Judecătoarea Curții Constituționale a României (CCR) Aspazia Cojocaru a fost audiată, săptămâna trecută, de procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului General în dosarul privind amenințările cu moartea primite de aceasta, în luna iulie, înainte de a se pronunța asupra constituționalității suspendării președintelui Traian Băsescu și a organizării referendumului pentru demiterea acestuia.

Surse judiciare au explicat pentru Sursa zilei că audierea magistratului CCR reprezintă unul dintre ultimii pași făcuți de anchetatori înainte de finalizarea anchetei și întocmirea rechizitoriului în această cauză.

Un deținut condamnat la 19 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav – care i-ar fi transmis amenințările cu moartea judecătoarei CCR – , dar și doi polițiști (unul din cadrul Poliției Olt, și celălalt din cadrul Poliției Capitalei), care ar fi consultat bazele de date ale Evidenței Informatizate a Persoanei în cazul magistratului sunt cercetați de procurori în acest dosar.

Raluca Dan