1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:07
No menu items!

Anchetă epidemiologică extinsă în cazul focarului de la școala din Capitală. Încă 11 probe au fost recoltate

spot_img

Direcția de Sănătate Publică București a anunțat, duminică, că a decis să extindă ancheta epidemiologică în cazul focarului de la Școala Gimnazială nr. 28, din sectorul 2 al Capitalei, unde un angajat este confirmat cu noua tulpină britanică și există mai multe suspiciuni că au fost infectate și alte persoane. Până acum, au fost recoltate încă 11 probe.

DSP precizează că decizia a fost luată „având în vedere contagiozitatea ridicată a noii tulpini”.

Având în vedere contagiozitatea ridicată a noii tulpini, în cazul şcolii, DSPMB a decis extinderea anchetei epidemiologice şi au mai recoltat încă 11 probe la care se aşteaptă rezultatul”, a transmis, duminică, Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătății a anunțat, sâmbătă seara, că 9 din 10 persoane testate – contacți ai unuia dintre pacienții depistați în cursul zilei de vineri cu noua tulpină SARS-CoV-2, varianta B.1.1.7 cu originea în Marea Britanie, au fost depistate pozitiv la testul RT-PCR.

Pacientul lucrează la Școala Gimnazială nr. 28, din sectorul 2 al Capitalei, au precizat surse din Ministerul Sănătății. 

“În cadrul unității de învățământ au fost confirmate cu infecția SARS-CoV 2 un număr de 4 persoane (1 caz confirmat pe data de 14.01.2021 și 3 cazuri în data de 18.01.2021). În 22.01.2021 au fost testate la INBI „Matei Balș” 10 persoane (cele 4 confirmate și 6 contacți direcți ai acestora). Dintre cele 10 persoane testate, un număr de 9 au fost pozitive la testul RT-PCR. Confirmarea se va face prin secvențiere în următoarele zile. Persoanele depistate pozitiv sunt fără istoric de călătorie în străinătate”, au explicat oficialii Ministerului Sănătății.

Măsuri luate de către Direcția de Sănătate Publică București: 

Școala a fost închisă iar în data de 25.01.2021 se va realiza dezinfecție generală, inclusiv  nebulizare. 
Au fost luate măsurile de izolare/carantinare pentru cazuri / contacții cazurilor. 

R.D.