1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:58
No menu items!

Anchetă a Avocatului Poporului la Poarta Albă, la cererea lui Gigi Becali

spot_img

Finanțatorul FC Steaua nu s-a plâns de condițiile de detenție din penitenciar, ci de modul în care sunt recompensați deținuții

Becali_cimitir (3)_SZ

Reprezentanții instituției Avocatul Poporului (AP) au făcut joi o anchetă la Penitenciarul Poarta Albă – Secția Exterioară Valu lui Traian ca urmare a petițiilor adresate instituției de „petentul George Becali”.

Potrivit unui comunicat al Avocatului Poporului remis vineri, concluziile anchetei sunt în lucru și în funcție de rezultatele examinării celor sesizate de petent, AP va acționa conform dispozițiilor legale.

Printr-o petiție din 10 iulie Gigi Becali a cerutAvocatului Poporului, între altele, sesizarea instanței de contencios administrativ pentru „îndepărtarea unor abuzuri flagrante prin excesul de putere exercitat de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP)” și „toate penitenciarele”, anularea parțială a HG nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și anularea Deciziei nr. 438/2013 a directorului general al ANP pentru aprobarea Metodologiei privind acordarea recompenselor persoanelor aflate în custodia ANP.

Ulterior, printr-o petiție transmisă joia trecută, George Becali a mai sesizat AP referitor la conduita conducerii penitenciarului în care este încarcerat, pe care o apreciază drept „abuzivă”.

Becali a susținut că modalitatea de interpretare și aplicare de către conducerea penitenciarelor și ANP a prevederilor Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal reprezintă o încălcare a dreptului la viață și un act de tortură psihică.

Neacordarea permisiei în mediul familial” constituie un act de „genocid pe timp de pace” și are ca efect imposibilitatea realizării scopurilor pedepselor, i s-a acordat doar o zi de „permisie”, deși îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de mult mai multe asemenea recompense în condițiile în care este privat de libertate de un an și trei luni, se arată în sesizarea lui Becali.

În cadrul discuțiilor purtate cu George Becali acesta a precizat că nu reclamă aspecte privind condițiile de detenție, ci doar modul de acordare a recompenselor pentru deținuți, în special a permisiunii de a părăsi penitenciarul, pe care a solicitat-o în mod repetat, dar i s-a aprobat doar o singură dată, pentru numai 24 de ore. Becali apreciază că decizia privind modul de acordare a recompenselor încalcă Legea nr. 254/2013 și trebuie anulată.

Reprezentanții penitenciarului au arătat că recompensele se acordă potrivit metodologiei în vigoare, respectată pe deplin în toate situațiile și că deținuților nu li se permite să se deplaseze la muncă sau pentru a participa la activități religioase fără supraveghere.

R.D.