1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:50
No menu items!

Anchetă asupra vicepreşedintelui Argentinei pentru îmbogăţire ilicită

spot_img

Amado-Boudou

Un tribunal argentinian a validat vineri ancheta deschisă împotriva vicepreşedintelui Amado Boudou, care asigură în prezent funcţia de preşedinte interimar al ţării, acesta fiind suspectat de îmbogăţire ilicită.

 Ancheta a fost validată după respingerea unui recurs în anulare formulat de un presupus asociat al lui Boudou în cadrul acestui dosar, în care vicepreşedintele este acuzat de acţiuni „incompatibile cu funcţia publică şi îmbogăţire ilicită”, a anunţat într-un comunicat centrul de presă al puterii judiciare.

„Curtea Penală de Casaţie a confirmat validitatea instrucţiei” în „dosarul Ciccone”, se arată în textul postat pe site-ul Centrului de Informare Judiciară (CIJ), aflat în subordinea Curţii Supreme.

Ciccone, în prezent Compañia de Valores Sudamericana, este o firmă de tipărire de bancnote şi documente oficiale implicată într-un scandal de corupţie.

 Boudou este suspectat că, pe când era ministrul Economiei, a intervenit pe lângă fisc pentru a evita falimentul firmei.

Amado Boudou asigură în prezent funcţia de preşedinte interimar, în perioada convalescenţei preşedintei Cristina Kirchner, care a fost operată pe 8 octombrie de un hematom cranian.

A.V.