3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:55
No menu items!

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova se apropie din ce în ce mai mult de economia UE

spot_img

Anca Dragu, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, a afirmat că exporturile către statele UE au ajuns la 65% din total, iar diversificarea surselor de energie prin intermediul României a dus la scăderea inflației.

”Remarcăm că economia Moldovei se apropie din ce în ce mai mult de economia UE. Dacă ne uităm la exporturi, acestea au ajuns la circa 65% din exporturile Moldovei către UE, cea mai mare pondere este, desigur, către România. Acest lucru cu 10-15 ani în urmă arăta cu totul diferit, relațiile între economia Moldovei și a UE erau mult mai slabe”, a afirmat Anca Dragu, într-un interviu citat de agenția IPN.

Aceasta a mai spus că anul 2023 pentru R. Moldova s-a încheiat cu un deficit bugetar mai mic decât cel prognozat, ceea ce a ajutat la reducerea inflației, însă există un dezechilibru de cont curent care generează vulnerabilități pentru finanțarea externă.

Întrebată dacă gazul rusesc a fost principala cauză care a tras inflația în sus, Anca Dragu a precizat că majorarea prețurilor la energie a fost principalul factor care a dus la creșterea prețurilor în toată Europa. Cazul R. Moldova era unul și mai special, pentru că dependența de gazul rusesc era totală.

„Faptul că în ultimii peste doi ani vedem că această dependență a scăzut semnificativ grație UE, în special a României, a făcut posibilă această relaxare a prețurilor la gaze și energie electrică. În același timp, avem și sprijinul guvernamental care a condus la o descreștere mai rapidă a prețurilor la gaze și electricitate și acest sprijin guvernamental a ajutat foarte mult, dar, vedeți, inflația ține foarte mult de percepție”, a remarcat guvernatoarea BNM.

Alte declarații ale Ancăi Dragu:

  • ”În continuare vedem o intermediere financiară foarte scăzută. Adică, creditul neguvernamental raportat la PIB este undeva la 21% și e puțin. Media Uniunii Europene este undeva 90%. Asta înseamnă că miliarde nu se regăsesc, nu ajung în economie. Intermedierea financiară ar trebui să fie dinamizată cumva”.
  • „Așteptarea inflaționistă generează inflație. La rândul ei, inflația are acest caracter de a se autogenera odată ce intri pe acest trend. Or, în momentul în care era cunoscută această dependență de gazul rusesc, aceasta crea o incertitudine, o nesiguranță și cumva modela un comportament inflaționist. Deci, măsurile acestea prin care Moldova avea depozite de gaze în România, prin care se asigurau importuri de gaze și energie electrică dinspre România, aceasta a făcut ca reacția vizavi de inflație, de creștere a prețurilor să se tempereze și să vedem într-adevăr o contribuție pe reducerea drastică a inflației. Au mai fost și alte câteva elemente, un an agricol bun ar trebui menționat și ceva măsuri luate de Banca Națională a Moldovei pentru limitarea creditului, introducerea de niște norme de îndatorare care au redus creditul către populație”.

T. S.