Anca Boagiu a fost aleasă joi, la Palatul Parlamentul, în funcția de vicepreședinte al PPE, cu 274 de voturi. Din totalul celor 580 de voturi valabile, Anca Boagiu a primit 274 de voturi. Pentru cele 10 posturi de vicepreședinte al PPE s- au bătut 13 candidați. Boagiu a fost a zecea ca număr de voturi, dintre candidaţii care s-au clasat pe locurile eligibile.
Boagiu este una dintre cele cinci femei care au sperat să prindă un loc în PPE, alături de ministrul de stat pentru afaceri europene din Irlanda, Lucinda Creighton, Rumiana Jeleva, fost ministru de externe în Bulgaria, Corien Wortmann-Kool, actual vicepreşedinte PPE şi membru al Parlamentului European, şi Gintare Narkeviciute, din Lituania.
Pe lista candidaţilor s-au mai aflat şi comisarul european pentru piaţa internă şi servicii, Michel Barnier, propus de UMP din Franţa, comisarul european pentru politică regională Johannes Hahn, propus de ÖVP (Austria) şi comisarul european pentru industrie şi antreprenoriat, Antonio Tajani, sprijinit de PDL Italia.
UPDATE: PPE și-a ales noii vicepreședinți, secretarul general și trezorierul
PPE şi-a ales conducerea. Cei 10 vicepreședinți au fost aleși, în ordinea voturilor: ministrul irlandez pentru Afaceri Europene, Lucinda Creighton – 459, Comisarul european pentru piață internă, Michel Barnier (Franța) – 449, Peter Hintze (Germania) – 435, Comisarul european pentru industrie, Antonio Tajani (Italia) – 414, Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn (Austria) – 376, Corien Wortmann-Kool (Olanda) – 364, Mario David (Portugalia) – 358, Jacek Saryusz-Wolski (Polonia) – 352, Tobias Billstrom (Suedia ) – 309 și Anca Boagiu (274 de voturi).
În funcția de secretar general al PPE a fost reales Antonio-Lopez Isturiz cu 494 de voturi “pentru” și 109 voturi “contra”, iar actualul trezorier, Ingo Freidrich, a obținut cu 542 de voturi “pentru” și 43 de voturi „contra” un nou mandat. Fostul premier al Belgiei, Wilfried Martens (76 de ani) a fost reales miercuri seară la București, în al 21-lea al Partidului Popular European, pentru încă un mandat de trei ani la conducerea PPE. Martens (76 de ani) este președintele PPE din 1992.
UPDATE: Boagiu: Sunt onorată de alegerea ca vicepreşedinte al PPE
“Sunt onorată de faptul că am fost aleasă ca vicepreşedinte al PPE.Congresul PPE s-a încheiat. Din punctul nostru de vedere, este un moment foarte important pentru România. Spun lucru acesta pentru că scopul nostru a fost şi acela de a recredibiliza România după evenimentele neplăcute care ne-au dus undeva în zona neagră şi de neparteneriat a unora dintre colegii noştrii din România”, a spus Anca Boagiu, într-o declaraţie de presă după alegerea ei în funcţia de vicepreşedinte al PPE. Ea a arătat că cel mai important mesaj primit de la liderii europeni care au particiapt, miercuri şi joi, la Bucureşti, la Congresul PPE, este acela că România este în centrul Europei.