Carantinarea turiştilor care intră în România, indiferent de categoria lor, ar putea fi evitată prin efectuarea de teste rapide antigen la intrarea în ţară, a transmis preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Dumitru Luca.
Declaraţia a fost făcută în contextul în care ANAT s-a alăturat principalelor organizaţii patronale de turism din Europa în solicitarea adresată statelor UE de a nu lua deciziile imprudente şi imprevizibile pentru combaterea valului Omicron.
„Inclusiv în cazul României, considerăm că anumite măsuri ale Guvernului privind revenirea turiştilor în ţară sunt incoerente, adoptate peste noapte şi, de ce nu, ilogice. Nu înţelegem de ce nu se mai păstrează lista-semafor şi se face o departajare discriminatorie între ţările UE şi cele non UE. Pe de altă parte, nu înţelegem de ce turiştilor vaccinaţi care provin din ţările verzi şi galbene din afara UE li se mai impune efectuarea unui test PCR la destinaţia unde călătoresc. Carantinarea turiştilor, indiferent de categorie, ar putea fi evitată prin efectuarea de teste rapide antigen pe aeroport, la sosirea în ţară, ori la maximum 24 de ore după sosire. Să nu uităm că România doreşte să primească şi turişti străini din ţările non UE, iar în actualele condiţii, este foarte dificil. Ţara noastră este acum una dintre cele mai verzi ţări din Europa şi da, trebuie să ne protejăm, însă considerăm că vaccinarea, respectiv, după caz, testarea sunt măsuri suficiente pentru readmiterea sau admiterea turiştilor în ţară”, a menţionat preşedintele ANAT.
Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Turism (ECTAA), Asociaţia Hotelurilor, Restaurantelor, Barurilor şi Cafenelelor şi a unităţilor similare din Europa (HOTREC), Asociaţia Comercială pentru un Turism mai Bun în Europa (ETOA) şi Consiliul Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC) au atras atenţia faţă de reintroducerea de mai multe state UE a restricţiilor de călătorie pentru turiştii complet vaccinaţi, ca răspuns faţă de răspândirea noii variante Omicron.
Noile restricţii au zdruncinat planurile nenumăratelor mii de turişti care speră să treacă graniţele pentru a vedea prietenii şi familia de sărbători şi îi pun din nou în pericol financiar pe agenţii şi operatorii din turism, se menţionează în comunicatul ANAT.
„Modificarea restricţiilor de călătorie într-un termen foarte scurt slăbeşte încrederea în călătorii şi subminează toate eforturile depuse până acum, inclusiv prin certificatul digital UE Covid, pentru a ridica restricţiile de circulaţie pentru persoanele vaccinate şi recuperate”, se precizează în comunicat.
Astfel, industria europeană a turismului îndeamnă guvernele să urmeze concluziile Consiliului European din 16 decembrie pentru a „continua eforturile coordonate pentru a răspunde evoluţiilor bazate pe cele mai bune dovezi ştiinţifice disponibile”.
Potrivit organizaţiilor citate, noile îndrumări ale Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) publicate săptămâna trecută indică faptul că varianta Omicron este acum prezentă în toată Europa, iar infecţiile sunt cauzate în principal de transmisii comunitare, mai degrabă decât de cazuri legate de călătorii. ECDC recomandă consolidarea intervenţiilor nefarmaceutice (NPI), cum ar fi evitarea adunărilor mari publice sau private, încurajarea folosirii măştilor de protecţie, munca la distanţă etc. Nu există nicio recomandare pentru reintroducerea restricţiilor de călătorie. Acest lucru este în conformitate cu evaluarea anterioară conform căreia restricţiile de călătorie sunt ineficiente în reducerea transmiterii virusului, a spitalizărilor sau a deceselor.
Organizaţiile de turism atrag atenţia că noile restricţii ameninţă buna desfăşurare a sezonului turistic de iarnă.
„Vacanţele de Crăciun şi de iarnă la schi reprezintă un sezon turistic important. Conform datelor Eurostat 2018/19, 33,7% din toate nopţile petrecute în unităţile de cazare turistică din UE27 au fost în sezonul de iarnă (inclusiv din noiembrie până în aprilie). Înnoptările în UE27 în iarna 2020-2021 au scăzut cu 71% comparativ cu iarna 2018-2019. Aceasta este şi o perioadă importantă pentru planificarea viitoarelor vacanţe de vară. Cu restricţii de călătorie anunţate peste noapte, Europa va pierde din nou un sezon turistic important”, mai arată ANAT, care preia mesajul transmis de organizaţiile turistice internaţionale.
Adina Silav