1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:21
No menu items!

Analiză Tradeville: Cum au evoluat în 2017 companiile financiare non-bancare listate la BVB

spot_img

Societatea de Investiții Financiare Tradeville a publicat marți un raport despre evoluția instituțiilor financiare non-bancare (IFN) listate pe bursă – Bursa de Valori București (BVB, compania care administrează bursa, ea însăși listată), BRK Financial Group și Transilvania Broker de Asigurare.

Principalele concluzii ale analizei:

  • In 2017, Bursa de Valori București a raportat un profit net preliminar de 14,6 mil. RON, în creștere cu 89% față de rezultatul raportat în 2016. Pentru BVB, anul 2017 a reprezentat unul dintre cei mai dinamici ani din istorie, ca urmare a listării a patru companii private pe piața principală a BVB și a creșterii activității pe segmentul de obligațiuni corporative. De asemenea, în decembrie 2017, a fost admisă fuziunea dintre BVB și SIBEX, iar procesul efectiv de fuzionare a început la 1 ianuarie 2018. Ca urmare a intensificării activității, compania a înregistrat o creștere a veniturilor operaționale de 20,5% la 38,05 mil. RON, în timp ce cheltuielile operaționale s-au majorat cu 13% la 28,8 mil. RON, evoluția lor fiind influențată de creșterea cheltuielilor cu personalul cu 4,5% ( 16,3 mil. RON) și de creșterea “Altor cheltuieli operaționale” cu 27% (9,6 mil. RON), acești factori conducând la înregistrarea unui profit operațional de 9,23 mil. RON, în creștere cu 52,8% față de anul precedent. Compania a înregistrat un profit de 2,06 mil. RON, în scădere față de anul precedent cu 17,6%. Veniturile financiare sunt reprezentate în mare măsură de dobanzile aferente plasamentelor în titluri de stat și depozite bancare ale grupului, dar și de activele financiare disponibile pentru vânzare. De asemenea, finalizarea fuziunii BVB-SIBEX, a condus la înregistrarea unui câștig din achiziție de 2,88 mil.RON și la diminuarea impozitului pe profit, ca urmare a utilizării unei părți semnificative din pierderea fiscală raportată de SIBEX, având un efect pozitiv asupra rezultatului exercițiului financiar incheiat la 31 decembrie 2017.
  • BRK Financial Group (BRK) a raportat pentru 2017 o pierdere de 4,77 mil. RON, în creștere cu 165% față de anul precedent. Deși “Veniturile din comisioane” au crescut cu 80% față de 2016, la 4,56 mil. RON, veniturile totale au înregistrat o ușoară scădere de 1%, ca urmare a diminuării “Câștigurilor nete financiare alte decât dividende” cu 31%, la 4,55 mil. RON și a “Veniturilor financiare din dobânzi” cu 18%, la 580,7 mii RON, cele două elemente deținând o pondere de peste 50% în structura veniturilor. Cheltuielile operaționale au crescut cu aproximativ 24% la 14,96 mil. RON, evoluția lor fiind influențată de majorarea cu 10% a “Cheltuielilor cu personalul” la 4,66 mil. RON și recunoasterea pierderilor aferente activelor financiare provenite în urma reevaluării, în valoare de 4,39 mil. RON. În continuare, compania are în față o serie de obstacole, de la riscul reputațional generat de amenzile importante primite de la ASF în anul 2017 și până la autorizarea unui nou director general, candidatura lui Grigore Chiş fiind respinsă recent de către ASF.
  • Transilvania Broker de Asigurare (TBK), unul dintre primii trei brokeri de asigurare din România, a raportat un profit net preliminar de 3,518 mil. RON, în creștere cu 15,3% față de 2016. Pentru piața de asigurări, anul 2017 a fost marcat de scăderea comisioanelor oferite de către asigurători la încheierea polițelor RCA, măsură ce a afectat veniturile încasate din acest segment de activitate, segment ce deține o pondere importantă pentru majoritatea brokerilor de asigurare. Pentru a diminua posibilele efecte negative, compania a luat măsuri de restructurare a portofoliului, obținând un comision mediu de 15,8%, situat peste media pieței. În 2017, compania a recunoscut creșteri semnificative ale unor clase de asigurări facultative: creștere de 402% a asigurărilor de sănătate, creșterea de 124% a asigurărilor de viață. La venituri, compania a înregistrat o scădere de 14%, la 53,8 mil. RON, ca urmare a diminuării comisioanelor aferente politelor RCA, însă costurile operaționale s-au redus cu 15,4% la 49,81 mil. RON, (evoluția pozitivă fiind determinată de diminuarea comisioanelor plătite), generând un rezultat operațional de 4,095 mil. RON, în creștere cu 13,36% față de anul precedent. Față de 2016, deși la nivelul pieței s-au produs schimbări din punct de vedere al reglementărilor care ar fi putut să afecteze performanța companiei, TBK a înregistrat o îmbunătățire la nivelul indicatorilor de profitabilitate: Marja de profit net de 6,54% (față de 4,88% în 2016), Marja profitului operațional de 7ș61% ( față de 5,78% în 2016). La nivelul indicatorilor de lichiditate, compania a înregistrat o evoluție nefavorabilă a acestora: Lichiditatea generală 1,45 (față de 1,99 în 2016), Lichiditatea imediată 0,84 (față de 1,09 în 2016).

V.B.