Analiză sociologică: Poziția rușilor de rând față de războiul împotriva Ucrainei

Toate tipurile de scenarii cu privire la evoluția războiului din Ucraina iau în calcul atitudinea populației din Federația Rusă față de ofensiva militară. Acest indicator poate oferi semnale despre capacitatea maximă de mobilizare militară, despre modul în care vor fi acceptate pierderile de pe front (oameni decedați și răniți) sau despre rezistența la scăderea nivelului de trai.

Problema este că nu există instrumente de a măsura percepțiile și atitudinile populației, într-un stat care strivește orice tentativă de protest și care folosește la turație maximă toate motoarele propagandei de război. De aici apare următoarea dilemă despre care ar fi atitudinea prevalentă în rândul rușilor de rând: sprijină în mod conștient ofensiva militară și argumentele de tip imperialist ale Kremlinului sau sunt resemnați în fața sistemului opresiv, așteptând ca eliberarea să vină prin trecerea timpului (ca în cazul sfârșitului erei lui Stalin) sau printr-o soluție de sus în jos (sfârșitul comunismului și desființarea URSS).

O analiză publicată recent de Karine Clément, sociolog la Centrul pentru Studii Ruse, Caucaziene și Central-Europene din cadrul Școlii de Studii Superioare în Științe Sociale (EHEES, Paris) ajunge la următoarea concluzie, bazată pe studiul percepției rușilor de-a lungul mai multor ani: atitudinea prevalentă în rândul claselor de jos este de scepticism și neîncredere.

”Unde este poporul rus din perspectiva elitelor economice, intelectuale și politice din Occident? Este pur și simplu acolo unde este pentru Putin – nicăieri. Pentru Putin, oamenii nu contează, nu au inițiativă, sunt manipulabili la infinit, carne de tun. Pentru elitele occidentale, ei sunt o masa amorfă de putiniști, oameni autoritari și servili. Această perspectivă nu a început odată cu războiul împotriva Ucrainei. De ani buni oamenii din Rusia au ieșit de pe radarul nostru politic, devenind parte a lumii normale, democratice și liberale, după prăbușirea Uniunii Sovietice”, afirmă Karine Clément, în studiul citat.

Principalele concluzii ale analizei:

• După șapte decenii de dictatură comunistă, ”democrația” a fost percepută de ruși ca un cuvânt gol de conținut, care nu i-a încurajat să își apere drepturile.
• ”Democrația” a intrat în Rusia odată cu prăbușirea sistemului economic, cu sărăcirea populației și cu privatizarea frauduloasă a activelor publice – o serie de consecințe oarecum previzibile, după ce comunismul i-a adus pe oameni într-o stare de dependență față de stat, într-o paralizie socială și economică și la o stare marcată de iraționalitate și lene.
• Totuși, având în vedere prin ce au trecut, rușii au toate motivele să rămână pasivi în fața unei noi prăbușiri de sistem sau, cu alte cuvinte, să caute salvarea la nivel individual și de familie, în loc de a combate în mod colectiv un regim care a dovedit că îi tratează ca pe nimicuri și care îi trimite să ucidă și să fie uciși entru motive neclare și de neacceptat.
• În acest context, ar trebui evidențiată reticența din partea multor ruși de a lupta sau de a sprijini un război care nu este în numele lor. Aceștia părăsesc țara sau, dacă sunt mobilizați, refuză să lupte sau protestează față de condițiile proaste. Mulți se ascund, protestează, dau foc birourilor de recrutare, sabotează liniile ferate, publică informații pe rețelele de socializare, se opun mobilizării forțate, ajută refugiații ucraineni.
• Posibil că majoritatea rușilor nu se opune războiului, dar nici nu îl susțin activ. Când Putin a lansat ”Operațiunea militară specială”, nu a existat entuziasm, nu a fost un elan patriotic, ca în 2014, când a fost anexată Crimeea.
• Ceea ce oamenii fac cel mai mult acum este să se distanțeze de război, să ignore știrile și propaganda, să arate neîncredere față de retorica dinspre Kremlin și față de alte relatări despre război. Asta e valabil în special pentru cei din clasele de jos, care arată cel mai puțin sprijin pentru război. Este necesară o abordare din punct de vedere social pentru a observa atitudinea față de stat. Din păcate, sunt puține studii despre clasa muncitoare – cel mai mare grup social din Rusia, dacă includem nu doar muncitorii, ci și lucrătorii cu salarii mici, pensionarii, locuitorii din zone sărace și izolate, micii antreprenori și cei care lucrează pe cont propriu.
• Toate aceste categorii au în comun conștiința că fac parte din clasa de jos și contestă injustiția socială și jaful produs de politicieni și oligarhi din bugetele publice. Nu există cercetări directe de când a început această fază a războiului. Din cercetările de pe teren din perioada 2016-2018, desfășurate în mai multe regiuni, se poate afirma că, după opt luni cu propagandă grosieră, cu scăderea standardului de viață, cu mobilizare forțată și zeci de mii de morți și răniți, cea mai răspândită atitudine în rândul ”clasei muncitoare” este de scepticism și neîncredere.
• Opțiunea lor este tipică pentru această clasă socială: distanța ironică și critica puterii. Nu vor să aibă legătură cu un război care le-a fost impus. Unii s-au oferit voluntari, pentru banii promiși de guvern. Luând în calcul numărul oamenilor care trăiesc în sărăcie, este relevant că puțini s-au agățat de oportunitatea de obține bani.
• Revolta publică este sub așteptările observatorilor din Ocident, iar explicația nu este nici spiritul autoritar, nici obediența. Obstacolul major pentru rezistența activă sau revolta fățișă este convingerea că nu au forța de a combate un regim oligarchic și militarizat.
• Asta nu înseamnă că nu există ruși care au viziuni naționaliste sau imperialiste sau care au comis crime de război. Pe baza cercetărilor anterioare, se poate afirma că aceștia nu sunt majoritari. A atribui astfel de caracteristici întregii populații a Rusiei nu ajută în efortul de a opri războiul și de a sprijini rezistența internă a rușilor. Dimpotrivă, pentru a genera o mișcare anti-război, mulțimile trebuie să vadă în mod clar că opinia majoritară nu este în favoarea războiului, că a condamna războiul nu înseamnă a condamna populația. Pe scurt, că se poate să fii anti-război și să ții cu poporul.
• Cei cu atitudini naționaliste și imperialiste aparțin, în majoritate, de periferia lumii intelectuale și culturale. Aceștia au invadat recent spațiul audio-vizual, sprijinind propaganda de stat. Ca poziție socială și economică, sunt peste medie. Mulți dintre ei sunt beneficiari ai sistemului oligarchic.
• Mulți dintre cei din clasele de jos nu au opinii naționaliste, fiind conștienți că discursul patriotic de la Kremlin este un instrument de a consolida puterea economică a elitelor. Aceștia au dezvoltat un patriotism bazat pe apartenența socială. Le lipsește încrederea în propria putere. Pentru ei, democrația este o iluzie, asta au învățat din istorie.
• De aceea, sprijinul pentru Ucraina din partea Occidentului nu ar trebui prezentat rușilor de rând drept un război pentru democrație împotriva Răului. Rușii de rând cred că astfel de mesaje sunt ipocrite. Ei sunt convinși că democrația este un concept gol de conținut peste tot în lume și că bogații conduc.
• Rușii s-au obișnuit să se lupte pentru obiective concrete, pe plan local. Implicarea în proteste împotriva ”centrului” este fără șanse de reușită, pentru că ”ăștia” au banii și forța de represiune. Iar un eventual success nu le va aduce o îmbunătățire a vieții. De asemenea, rușii de rând nu au încredere în opoziția liberală și în nici un segment al elitelor.
• O răsturnare a regimului sau un proces de democratizare nu pot avea la bază decât implicarea claselor de jos.

Potrivit unor informații publicate recent de Ministerul Apărării din Marea Britanie, sprijinul din partea opiniei publice ruse pentru războiul din Ucraina scade substanţial. Datele arată că 55% dintre ruşi sunt favorabili tratativelor de pace cu Ucraina, doar 25% afirmând că sprijină continuarea conflictului. La începutul războiului, în jur de 80% dintre ruşi susţineau ceea ce Kremlinul numeşte ”operaţiunea militară specială” din Ucraina.

Vlad Bârleanu