Visul Uniunii Europene de a construi o ”centură de prieteni” din Caucaz până în Sahara s-a transformat într-un coșmar, pe măsură ce conflictele din afara spațiului său au ca efect valuri incontrolabile de refugiați, potrivit unei analize publicate de agenția Reuters.
În contrast cu extinderea spre estul Europei, care a transformat o serie de state ex-comuniste în democrații și economii de piață, Politica Europeană de Vecinătate, lansată în 2003 a fost un eșec spectaculos. S-au pus la dispoziție bani, asistență tehnică și acces la piețe, dar nu și posibilitatea aderării pentru 16 state de la sud și est, în schimbul adoptării normelor UE în materie de democrație, administrație și economie.
”Dacă ne uităm la situașia de acum, este dificil să evităm concluzia că suntem înconjurați nu de o centură de prieteni, ci de o centură de foc”, a declarat fostul prim-ministru suedez Carl Bildt.
Eșecul de a stabiliza sau democratize vecinătățile UE s-a datorat în parte forțelor care scapă controlului de la Bruxelles: resentimentul Rusiei după prăbușirea Uniunii Sovietice și conflictul etern, politic și confesional, din Orientul Mijlociu.
Cinci din cele șase state ale Partneriatului Estic – Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia și Azerbaidjan – sunt controlate de Moscova prin așa-numitele ”conflicte înghețate”. Al șaselea stat – Belarus – este un regim autoritar, supus sancțiunilor UE și reticent la orice tratat de comerț liber.
Oficialii europeni și-au dat seama că fundamentul pe care și-au bazat încercarea de a schimba vecinătatea a fost de la început greșit, din cauza unui amestec de aroganță și naivitate.
”Ideea era să avem o centură de prieteni care s-ar integra în sistemul nostru, dar fără să devină membri UE. Era mai degrabă o coordonare, Uniunea Europeană spunând fiecăruia ce să facă, pentru că a crezut că toată lumea vroia să fie ca noi”, a afirmat Christian Danielsson, șef al departamentului pentru politica de vecinătate de extindere din cadrul Comisiei Europene.
Strategia UE a constat în condiții foarte multe și beneficii foarte puține, dublate de o monitorizare strictă, pe care lideri autoritari sau oligarhi locali din Minsk, Baku, Alger sau Cairo au văzut-o drept o amenințare la adresa propriilor interese.
S-a creat o matrice unică pentru relația cu state care au niveluri foarte diverse de dezvoltare economică și guvernanță, care nu au posibilități de a prelua legislația UE în materie de piață, mediu sau siguranță sanitară. De asemenea, strategia a presupus în mod greșit că statele din Africa de Nord și din Caucaz vor coopera între ele și vor face comerț.
În prezent, Politica de Vecinătate a UE trece printr-o regândire fundamentală, cu obiective mai modeste, flexibile și diferențiate. Noua variantă va fi făcută publică pe 17 noiembrie.
Ian Bond, fost diplomat britanic și în prezent membru al Centrului de Reformă Europeană, a caracterizat actuala politică drept un ”amestec de inconsistență și gândire pozitivă”.
Ultima re-evaluare din 2010-2011 a cerut o acțiune concertată pe susținerea ”democratizării profunde și sustenabile”. De atunci, două state – Libia și Siria – au ajuns în anarhie, Egiptul a trecut printr-o lovitură de stat militară, iar represiunea la adresa societății civile și a presei s-au accentuat în alte câteva state, inclusiv Azerbaidjan.
Cazurile care pot fi amintite ca un succes relativ – Tunisia, Ucraina și Georgia – rămân vulnerabile la amenințări interne și externe, în timp ce promisiunile privind relațiile economice privilegiate nu au făcut Israelul receptiv la eforturile UE de a promova soluția a două state în relația cu palestinienii.
Oficialii UE vorbesc despre nevoia unui noi realism, punând urmărirea interesului comun în relația cu partenerii deasupra unor lecții despre drepturile omului și democrație. Dar Parlamentul European și statele nordice sau Germania sunt reticente în a renunța la promovarea unor astfel de valori.
Unii experți afirmă că oferta UE denumită Acord de Liber schimb Aprofundat și Comprehensiv (Deep and Comprehensive Free Trade Agreements – DCFTA) este nerealistă și chiar destabilizaează economiile vecinilor, pentru că le obligă să-și deschidă piețele la competiția din UE înainte să aibă ceva relevant de vânzare.
Oficialii UE afirmă că Ucraina și Georgia, care au încheiat astfel de acorduri cu Bruxelles-ul în pofida opoziției Rusiei, ar trebui să fie ajutate să ducă la capăt procesul de dezvoltare economică.
Un expert din Germa Marshall Fund afirmă că era ideal ca state precum Moroc și Tunisia să beneficieze imediat de eliminarea restricțiilor pentru exportul de portocale sau roșii, în locul unui DCFTA complicat, însă interesele producătorilor din Franța, Spania sau Italia au împiedicat aceste soluții.
Acum, realitatea fluxurilor de migranți dinsprea Asia și Africa face ca toate celelalte priorități în relația cu vecinătatea să rămână în umbră. Asta înseamnă că Bruxelles-ul va redirecționa bani alocați inițial pentru dezvoltare economică înspre infrastructura necesară pentru a-i ține pe migranți în afara UE.
Tiberiu Szabo