-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:02
No menu items!

Analiza pieței de capital din România în 2016. Care au fost cele mai de impact evenimente externe

spot_img

Piața de capital din România a fost caracterizată, pe parcursul anului trecut, de un regim redus de volatilitate, cu excepția unor episoade temporare, în care volatilitatea zilnică a indicelui BET a crescut semnificativ, în special în ianuarie-februarie 2016  – datorită turbulențelor existente pe piețele financiare din China – și la sfârșitul lunii iunie – pe fondul așteptării rezultatelor referendumului din Marea Britanie, potrivit unui raport publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Principalele concluzii ale raportului:

  • Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat creșteri la între 0,19% și 9,70%. Cea mai semnificativă scădere la 12 luni se constată în cazul indicelui BET-NG (-2,97%), urmat de BET-FI (-1,87%).

 

 

Evoluția indicilor BVB la 30.12.2016

 

Indici BVB

3 luni

6 luni

9 luni

12 luni

BET

2,14%

9,45%

5,50%

1,15%

BET-BK

2,88%

12,48%

6,65%

0,19%

BET-FI

2,12%

11,53%

6,26%

-1,87%

BET-NG

2,86%

4,83%

3,70%

-2,97%

BET-TR

2,14%

11,46%

14,42%

9,70%

BET-XT

2,50%

9,73%

5,78%

0,47%

BET-XT-TR

2,71%

12,38%

14,11%

8,39%

BETPlus

2,09%

9,83%

5,67%

1,74%

ROTX

3,08%

14,87%

7,37%

0,94%

 

  • Valoarea totală a tranzacțiilor derulate la BVB a scăzut față de anul 2015 cu aproximativ 7,45%, atingând valoarea de 11,25 miliarde lei. În acelaşi timp, numărul tranzacțiilor derulate s-a diminuat cu aproximativ 3,98%. Scăderea remarcată a fost influențată de diminuarea interesului investitorilor pentru tranzacțiile cu unități de fond (valoarea tranzacționată a scăzut cu aproximativ 46,86%) și pentru tranzacțiile cu obligațiuni (valoarea tranzacționată a scăzut cu aproximativ 79,83%).
  • Cea mai semnificativă creștere a valorii tranzacțiilor se remarcă în cadrul tranzacțiilor cu titluri de stat, a căror valoare totală tranzacționată în anul 2016 a crescut cu aproximativ 150,28% comparativ cu anul precedent. Creșterea valorii tranzacțiilor cu titluri de stat a fost determinată de emisiunea de titluri de stat, din luna august, adresată persoanelor fizice, prin care Ministerul Finanțelor Publice a atras de la populație o sumă totală de 735,2 milioane lei.
  • Acțiunile rămân în continuare tipul de instrument preferat de investitori, valoarea tranzacțiilor cu acțiuni înregistrând nivelul de aproximativ 9,47 milioane lei, 84,13% din totalul valorii tranzacțiilor derulate la BVB în anul 2016.
  • În clasamentul celor mai lichide companii la BVB (piața principală, acțiuni) pe primul loc se situează Banca Transilvania (TLV), care deține o pondere de circa 24,73% din valoarea totală tranzacționată în intervalul menționat. Pe pozițiile următoare în acest top s-au clasat Fondul Proprietatea (FP), Romgaz (SNG), BRD – Groupe Société Générale (BRD) și Electrica (EL). De asemenea, în cadrul acestui clasament se remarcă și cele cinci societăți de investiții financiare. Astfel, sectorul bancar și cel energetic sunt cel mai bine reprezentate în topul lichidității bursiere.
  • Capitalizarea BVB a înregistrat, anul trecut, cel mai ridicat nivel în luna decembrie, atingând maximul de aproximativ 148,30 miliarde lei, iar cel mai scăzut nivel a fost înregistrat în luna iunie, atunci când capitalizarea bursieră a ajuns la minimul de aproximativ 114,87 miliarde lei.
  • La sfârșitul lunii decembrie 2016, 38 de intermediari își desfășurau activitatea pe piețele reglementate din România, dintre care 31 de entități locale autorizate de ASF și 7 entități autorizate în alte state membre UE. Societățile de Servicii de Investiții Financiare (SSIF) au fost cei mai activi intermediari pe piețele la vedere (reglementate și ATS), valoarea tranzacționată de acestea fiind de aproximativ 7,8 milioane lei.
  • Intermediarii locali (SSIF și instituțiile de credit) au realizat aproximativ 70% din valoarea totală a tranzacțiilor. Dintre intermediarii autorizați în alte state membre UE care au efectuat tranzacții pe piețele la vedere, cele mai active au fost firmele de investiții, acestea cumulând o cotă de piață de 29%.

Clasamentul intermediarilor pe piețele la vedere la 30 decembrie 2016

Nr. crt.

Nume intermediar

Valoare intermediată (lei)

Pondere

1

WOOD & COMPANY FINANCIAL SERVICES, a.s. PRAGA

4.460.063.327

15,6%

2

SWISS CAPITAL

3.096.322.089

13,4%

3

RAIFFEISEN BANK

2.285.867.085

13,1%

4

BANCA COMERCIALA ROMANA

1.758.701.893

11,8%

5

IEBA TRUST

1.122.430.375

11,0%

6

BT CAPITAL PARTNERS

1.041.167.575

6,4%

7

BRD Groupe Société Générale

783.000.325

5,7%

8

CONCORDE SECURITIES LTD

732.543.461

3,4%

9

TRADEVILLE

381.187.629

2,4%

10

INTERCAPITAL INVEST

327.537.353

2,1%

Total top 10

15.988.821.111

84.8%

Total valoare intermediată la 30 decembrie 2016

18.523.092.004

100%

Sursa: BVB și SIBEX, calcule ASF

  • Valoarea totală a tranzacțiilor realizate de primii 10 intermediari reprezintă 84,8% din totalul valorii intermediate în anul 2016. Dintre acestea, 5 sunt Societăți de Servicii de Investiții Financiare (SSIF), 3 sunt instituții de credit locale și 2 sunt firme de investiții autorizate într-un alt stat membru UE.
  • Valoarea totală a activelor administrate de organismele de plasament colectiv (OPC) locale, la sfârşitul anului 2016, a fost cu circa 0,4% mai mare faţă de nivelul consemnat la finele lunii decembrie 2015, atingând un nivel de 41,44 miliarde lei.
  • O analiză pe categorii de organisme de plasament colectiv arată că în cazul fondurilor deschise de investiții (FDI) a continuat dinamica pozitivă manifestată pe parcursul trimestrelor și anilor anteriori, fiind categoria de OPC cu cea mai semnificativă contribuție la evoluția activelor totale.
  • Și în cazul fondurilor închise de investiții (FÎI) se constată o creștere a activelor totale față de sfârșitul anului precedent, după ce pe parcursul ultimelor trimestre câteva dintre acestea au devenit fonduri deschise, ceea ce a condus la scăderea activelor acestei categorii de OPC-uri.
  • La sfârșitul lunii decembrie, activele cumulate ale fondurilor deschise de investiții dețineau o pondere de aproximativ 53% în totalul activelor organismelor de plasament colectiv locale comparativ cu finele lunii decembrie a anului anterior, când activele FDI reprezentau circa 51%.
  • Se confirmă tendința de creștere a industriei de fonduri deschise de investiții din România ca pondere în total active ale OPC susținută de evoluția pozitivă a activelor aferente acestei industrii, concomitent cu scăderea activelor SIF-urilor și Fondului Proprietatea.
  • Din perspectiva structurii plasamentelor, FDI sunt orientate preponderent către instrumentele cu venit fix, în vreme ce SIF, FP și FÎI au o orientare dominantă către plasamentele în acțiuni.

V.B.