-1.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024 - 7:39
No menu items!

Analiză năucitoare a Parchetului General. Procurori – astrologi au făcut „topul” celor mai sângeroși criminali, în funcție de zodie / DOCUMENT

spot_img

Sub conducerea lui Augustin Lazăr, procurorii Parchetului General demonstrează că au competențe deosebite în …astrologie. Aceștia au realizat o analiză năucitoare despre criminalii din România și victimele acestora, în funcție de zodii. Potrivit documentului publicat pe site-ul Ministerului Public, cei mai mulți criminali sunt în zodia Berbecului, în timp ce cele mai multe victime sunt în zodia Leului.

Numărul total al crimelor analizate pentru perioada 2011-2015 a fost de 2.529, acestea formând obiectul a tot atâtea rechizitorii prin care au fost sesizate instanţele de judecată. În total, un număr de 2.717 victime au suferit agresiuni din partea a 3.117 criminali (așa cum rezultă din fișa criminologică la nivel național).

Potrivit analizei, fenomenul criminal nu este specific unei anumite regiuni, regâsindu-se cu aceeași intensitate atât în Moldova, cât și în Dobrogea sau Maramureș. 

Iar între zodiile inculpaților există diferențe minore, după cum se arată în analiza Parchetului General, realizată pentru perioada 2011 – 2015:

Vărsător – 185
Pești  – 202
Berbec  – 220
Taur  – 214
Gemeni  – 204
Rac –  208
Leu – 194
Fecioară  – 198
Balanță  – 192
Scorpion  – 191
Săgetător  – 193
Capricorn  – 179

Și, pentru ca studiul să fie complet, anchetatorii au realizat și un profil al victimelor, în funcție de zodii. 

„Astfel, în perioada analizată, cele mai multe victime ale criminalilor au fost în zodia Leu (213 de victime). Acestea au fost urmate de Fecioară (192 de victime) şi Gemeni (190 de victime). Topul este urmat de Rac (188), Vărsător (187), Peşti (170), Balanţă (168), Taur (166), Berbec (160), Capricorn (158), Scorpion (139), Săgetător (129).”

Documentul poate fi consultat AICI.