-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:34
No menu items!

ANALIZĂ. Ministrul Sorin Cîmpeanu vorbește despre “excelență” în România eșuată (educată)

spot_img

Marilena NEDELCU

Ministrul Sorin Cîmpeanu își justifică admiterea diferențiată la colegiile naționale și schimbarea repartizării în funcție de medie la examenul de Capacitate prin introducerea unui echilibru între “excelența și performanța care se realizează și se pot realiza, pentru că acolo sunt premise, în colegiile naționale”.

Federația Părinților și toate familiile care au un copil la gimnaziu sunt împotriva acestei măsuri, pentru că aceste colegii își vor organiza propia admitere, cu propriile subiecte. Se dă drumul, practic, la acel circuit închis pentru majoritatea oamenilor care au copii la școală – de la secretară la profesori, de la meditații la directori, întrebarea de pe buzele tuturor va fi “N-ai pe cineva?”.

Ministrul Educației vorbește despre excelență însă. Care excelență, domnule Cîmpeanu? Procentul acela de 1-2%? Că cei mai mulți elevi sunt analfabeți functional, iar mediile mari obținute pe la examene sunt datorită meditațiilor, sau a subiectelor banale, nediferențiate pe niște itemi de departajare.

Dar dacă tot fac excelență la colegiile naționale, unde oricum s-a ajuns să se intre cu peste 9.50, de ce nu fac domnii directori clase pentru copiii care obțin între 7 și 8 la Capacitate? Să vedem dacă la BAC îi duc la peste 9, asta înseamnă excelență. Și își pot face și o clasă de olimpici, de excelență, pentru cei care chiar sunt de 10. Dar 5, 6, sau 7 clase, câte mai rămân, să fie pentru toți ceilalți copii.

Fac parte din generația care a dat admitere la un liceu, o singură opțiune, iar dacă nu intrai, te trezeai, în toamnă, pe locurile rămase pe la liceele tehnologice. Dar subiectele erau unice pe țară, nu făcute de profesorii din liceul respectiv. Îți asumi dacă te înscrii acolo și nu intri, dar ai aceleași șanse cu toți elevii din țara asta, iar media reflectă nivelul pe care îl ai în raport cu toți ceilalți.

După rezultatele la Capacitate de anul acesta, ministrul Cîmpeanu recunoștea că mediile de sub 5 din mediul rural au crescut, ca număr, de vreo trei ori față de urban, că abandonul e în floare, că 1 dintre 4 copiii de la țară nu termină gimnaziul, că “se confirmă slaba educație din mediul rural”.

Dar a uitat repede. Vorbește doar de excelență, pentru că așa este evaluat dezastrul în “Romania eșuată”.

Pas cu pas.