-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:04
No menu items!

Analiză: Impactul economic al Covid-19 ar putea genera 500.000 de şomeri şi 300.000 de firme insolvente

spot_img
Un impact economic foarte puternic al crizei COVID – 19 ar putea însemna peste 500.000 şomeri şi mai mult de 300.000 de firme în insolvenţă sau faliment în perioada următoare, iar o soluţie pentru evitarea acestui scenariu ar putea fi accesarea de fonduri nerambursabile, cu sprijin european sau de la Guvern, arată o analiză publicată, miercuri, de compania de consultanţă REI Finance Advisors.
Conform sursei citate, efectele problemelor economice pentru angajatori şi angajaţi s-ar putea resimţi abia începând de anul viitor. O soluţie pentru depăşirea acestui impas economic ar putea fi accesarea de fonduri nerambursabile, cu sprijin european sau de la Guvernul României. În acest sens, granturile pentru capital de lucru, prin OUG 130/2020, cunoscută şi sub denumirea generică de Măsura 2, reprezintă „o adevărată gură de oxigen pentru foarte multe companii”.
De asemenea, granturile pentru investiţii, cunoscute şi sub denumirea de Măsura 3, beneficiază de o alocare de 550 de milioane de euro şi are o grilă de punctaj aprobată, astfel că o companie poate şti dacă întruneşte punctajul maxim şi poate, astfel, pregăti proiectul pentru a-l depune în noiembrie. În acest caz, grantul minim este de 50.000 de euro, iar cel maxim de 200.000 de euro.
O altă variantă de finanţare este axa destinată digitalizării companiilor, proces indispensabil în contextul actual, cu o alocare de 150 de milioane de euro. Pentru această modalitate de finanţare a fost publicat ghidul consultativ, cu şanse foarte mari ca în decembrie 2020 – ianuarie 2021 să se deschidă sesiunea.