Anul 2017 a reprezentat unul dintre cei mai activi pentru piața locală de fuziuni și achiziții: numărul tranzacțiilor a crescut cu aproximativ 28%, în timp ce valoarea medie a tranzacțiilor a scăzut ușor, potrivit unei analize publicate de compania de consultanță EY România. Creșterea consumului, a veniturilor disponibile și a avantajelor generate de poziția geostrategică României au fost factorii care au atras interesul investitorilor mai mult ca altădată.
„Pentru România, contextul anului trecut a fost cel mai bun, atât din punct de vedere macroeconomic, cât și geopolitic. Ca întotdeauna, există și puncte de preocupare la nivel macroeconomic – venite în principal din sectorul fiscal, dar și din relația cu Uniunea Europeană. Ținând cont de situația țărilor din regiune – Ucraina, Grecia și Turcia – este evident că România a beneficiat în urma acestui context geopolitic din ultimii trei-patru ani. Creșterea susținută a PIB-ului a dus la crearea unui climat de încredere pentru investitori, asigurând firmelor locale un ritm de dezvoltare superior,” a afirmat Florin Vasilică, Lider Asistență în tranzacții, EY România.
La nivel regional, tranzacțiile interne din Europa Centrală și de Sud-est au reprezentat puțin peste jumătate din numărul total de tranzacții. Ponderea tranzacțiilor outbound, unde investitorul provine din această regiune, iar compania țintă din afara ei, a crescut ușor, de la 12% în 2016, la 14% în 2017.
Tranzacțiile domestice, unde cumpărătorul și vânzătorul provin din aceeași piață au fost majoritare și în România, cu o pondere de 67%. Cele mai active industrii în fuziuni și achiziții în 2017 la nivel local au fost: producție, IT, industria farmaceutică și a serviciilor de sănătate, energie și minerit, industria bancară și a serviciilor financiare. Cei mai mulți investitori străini care au ales să investească în România au provenit în 2017 din SUA, Germania și Republica Cehă.
Top 10 tranzacții în 2017
Perspectivele pieței locale în 2018
Intențiile de a încheia tranzacții pe piața locală în 2018 rămân la un nivel foarte ridicat. Peste jumătate dintre companii (53%) intenționează să desfășoare activități de M&A anul acesta. Antreprenorii români vor continua să caute soluții de exit din afacerile mature pe care le-au dezvoltat, în timp ce investitorii strategici la nivel regional și local vor continua să își extindă prezența și să își consolideze cota de piață.
„Costul în creștere al energiei și al forței de muncă va tempera perspectivele de creștere ale economiei locale. Deși liderii de business și-au temperat așteptările privind starea economiei românești, 84% dintre aceștia se așteaptă în continuare ca situația economică să rămână la nivelul actual sau chiar să se îmbunătățească. Piețele emergente, așa cum este și cea românească, au potențial mai bun de creștere faţă de cele din Vest, care sunt deja mature. Acest potențial este însă adesea contrabalansat de riscurile politice și macroeconomice”, adaugă Florin Vasilică.