Deficitul bugetar al României, unul dintre cei mai limpezi indicatori pentru economia unei țări, a crescut galopant în primele cinci luni ale acestui an. Diferența dintre ceea ce încasează statul și cheltuielile bugetare continuă să se adâncească, iar „gaura” nu poate fi acoperită altfel decât prin creșteri de taxe și împrumuturi.
Deficitul bugetar al României a crescut în ritm alarmant în primele cinci luni din 2024, raportat la aceeași perioadă a anului anterior. Ca procent din PIB, deficitul bugetar a urcat de la 2,3% în 2023 la 3,4% în 2024.
În termeni absoluți, asta înseamnă că diferența dintre încasările și cheltuielile statului a fost cu 23,19 miliarde de lei (aproximativ 4,7 miliarde de euro) mai mare: 36,91 miliarde în primele cinci luni din 2023 față de 60,1 miliarde de lei în 2024.
Borna de 3%
Practic, actualul nivel al deficitului bugetar al României este unul pe care l-am mai întâlnit doar în perioade de criză. De altfel, pragul de 3% din PIB pentru deficitul bugetar este unul dintre criteriile de căpătâi atât în manualele de economie – dar mai ales în normele de disciplină fiscală ale Uniunii Europene, prin Tratatul de la Maastricht.
România a mai înregistrat un asemenea nivel al deficitului bugetar în perioada 2008-2012, când întreaga lume trecea printr-o criză financiară violentă – izbucnită ca urmare a bulei ipotecilor subprime din SUA și revărsată în Europa sub forma unei crize bancare acute cauzată de riscul datoriilor suverane.
Ulterior, deficitul bugetar al României s-a stabilizat considerabil sub pragul de 3% din PIB, unde a rămas până în 2020, când pandemia și criza Covid-19 au forțat o intervenție majoră a statului în economie, sub formă de subvenții, programe de sprijin pentru antreprenori, decontarea anumitor cheltuieli în formă extraordinară. Cumulate cu cheltuielile din sistemul medical, toate acestea s-au tradus într-un deficit bugetar-record, de peste 9% din PIB.
De ce contează deficitul bugetar
Faptul că acest avans agresiv al deficitului se produce într-un an cu creștere economică este cu atât mai îngrijorător. Practic, un avans an deficitului ar fi putut fi acoperit doar din creșterea PIB. Atunci când PIB-ul este mai mare față de anul trecut, evident că și deficitul – să spunem de 3% din PIB- va însemna, în termeni absoluți, mai multe miliarde de lei.
Însă deficitul bugetar al României nu a crescut însă doar ca valoare absolută, ci și raportat la PIB (un PIB mai mare decât anul trecut). Concret, asta înseamnă că deficitul de anul acesta este cu 61% (neajustat) mai mare decât cel din 2023. Este un salt uriaș, care nu ar trebui să fie întâlnit în perioade de relativă stabilitate economică sau în absența unui amplu program național de investiții.
Cum poate fi acoperit deficitul bugetar
Creșterea cheltuielilor statului nu reprezintă nicidecum un factor de îngrijorare, într-o economie puternică și sănătoasă. Este normal – și chiar încurajat – să fie crescute cheltuielile, mai ales dacă acestea sunt folosite pentru a finanța investiții. Însă atunci când deficitul crește fără ca banii să fie investiți, se produce un efect în cascadă.
Atunci când deficitul crește atât de abrupt într-o perioadă de doar un an, el poate fi acoperit fie dintr-un avans puternic al economiei, fie din creșterea încasărilor la bugetul de stat sau, cea mai nerecomandată variantă, din împrumuturi guvernamentale.
Prima variantă, cea a unei creșteri semnificative a PIB, nu se aplică acum României. Prognozele Băncii Mondiale, ale FMI, ale agențiilor de rating și ale Comisiei Europene anunță că Produsul Intern Brut al României va crește, în 2024, cu cel mult 3,2-3,4%. Avansul este modest, față de ratele anuale de creștere înregistrate de România după 2012 și înainte de pandemie.
Apoi, a doua sursă de a acoperire a deficitului: veniturile statului. Nici acestea nu au crescut proporțional cu avansul cheltuielilor. Încasările totale cumulate ale statului s-au ridicat la 225,38 de miliarde de lei în primele cinci luni ale anului 2024, înregistrând o creştere de 14,1% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Însă cheltuielile bugetului general consolidat au urcat la 285,48 de miliarde de lei, adică o creștere nominală de 21,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice.
Deci, pentru a păstra unitatea de măsură: cheltuielile statului au crescut cu 21,8%, încasările statului cu 14,1%.
Ajungem, așadar, la a treia modalitate de a finanța diferența dintre ceea ce încasăm și ceea ce cheltuim: împrumuturile. Datoria publică a României a continuat să crească în 2024, după patru ani consecutivi în care s-a situat la cote record. În primele luni ale acestui an, datoria publică a României a ajuns la 52,4% din PIB.
Pentru comparație, nivelul datoriei publice era, în 2008, de 15% din PIB, iar în 2019 – de 35%.
De altfel, nivelul scăzut al datoriei publice în România era unul dintre criteriile care ne-au ținut la adăpost de criza datoriilor suverane și de criza de încredere din sistemul bancar, care au cutremurat UE în perioada 2010-2012.
Datoria publică: mărimea nu contează, dar dobânda – da
La fel ca în cazul deficitului, nici creșterea datoriei publice nu reprezintă, în sine, un motiv de panică economică. Toate statele din lume rulează cu ajutorul datoriilor suverane. Experimente de „achitare integrală a datoriei externe” nu se fac în democrații, iar România nu a uitat experiența din anii ‘80, când obsesia lui Nicolae Ceaușescu de a nu mai avea datorii la instituțiile internaționale de creditare a adus populației lipsuri și restricții greu de imaginat în secolul XXI: raționalizarea mâncării și a energiei electrice, restricționarea dreptului de a circula cu mașina personală (pentru a limita consumul intern de carburant și redirecționarea producției naționale de țiței către export), penurie de produse electrocasnice pe piața internă (tot pentru vânzarea acestora peste hotare), introducerea conceputului de „alimentație știițifică” pentru a justifica vânzarea în străinătate a producției zootehnice și agro-alimentare.
Totuși, atunci când vorbim de o datorie suverană, nu dimensiunea acesteia este criteriul de referință. Mult mai elocvent în „măsurarea” împrumuturilor este sustenabilitatea acesteia – sau, în termeni mai clari, costurile de împrumut și dobânzile.
O datorie de 52,7% din PIB nu ne situează încă în zona de risc a Uniunii Europene. Germania, spre exemplu, are o datorie de 63% din PIB, iar Austria – de 79% din PIB. Nici nu mai amintim de statele din Sudul UE, care funcționează în mod tradițional pe baza unor datorii publice ridicate, motiv pentru care ele au dat și numele neoficial al crizei din 2010: PIGS (Portugalia, Italia, Spania, Grecia).
Însă dobânzile la care se împrumută România au ajuns la ceea ce finanțiștii numesc „cote nesustenabile”. Și nu acum, ci de mai bine de trei ani. Practic, dobânzile la care ne împrumutăm noi acum sunt cele care, în urmă cu 15 ani, făceau guvernele să refuze să mai ia bani de la bănci și fonduri de investiții și să accepte bailout-uri de la Troikă (programe de creditare internațională condiționale de implementarea reformelor fiscale și austeritate bugetară, coordonate de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional).
Din 2022 încoace, dobânzile cerute de creditorii străini pentru a împrumuta statul român sunt constant peste media europeană, arată datele Băncii Centrale Europene.
Practic, după pandemie (perioadă în care piețele financiare mondiale au fost atât de distorsionate încât orice comparație nu are relevanță), dobânzile plătite de România pentru a se împrumuta de pe piețele externe au fost de peste 7%.
Concret, serviciul datoriei publice (adică totalitatea sumelor pe care le plătim pentru a susține împrumuturile pe care le avem – rambursări de rate, dobânzi și alte „comisioane”) vor totaliza peste 37 de miliarde de euro în următorii patru ani, iar plățile vor fi defalcate astfel:
- 39, 6 miliarde lei în 2024
- 44,4 miliarde lei în 2025
- 49,2 miliarde lei în 2026
- 54 miliarde lei în 2027
Este imposibil ca aceste sume să scadă, însă este foarte probabil ca ele să crească, având în vedere că sunt calculate pe baza împrumuturilor pe care România le avea contractate la sfârșitul lui 2023. Pe măsură ce ia noi împrumuturi, și serviciul anual al datoriei publice va crește.
Elena Cristea