Una din principalele teze folosite de Rusia încă din 2014, când a început războiul împotriva Ucrainei, a fost că populația rusofonă din estul Ucrainei este discriminată, suferă abuzuri și își dorește o orientare politico-economică către Moscova, nu către Occident.
Astfel de argumente au fost reluate la începutul anului, înainte de ofensiva militară totală, cu o virulență mai mare: populația din Donbas a fost supusă unui genocid, guvernul de la Kiev este condus de naziști, ucrainienii au fost infestați de fascism. Toate acestea sunt intoxicări și explicații pentru consumul intern, pentru a justifica o ofensivă de nejustificat. Ca în orice campanie de manipulare, Kremlinul pornește de la o realitate faptică: Ucraina a fost, încă de la obținerea independenței, un stat divizat profund, inclusiv pe linii etnice, culturale și lingvistice.
La toate alegerile de până în 2014, opțiunea electorală predominantă a fost pentru vectorul euro-asiatic (Rusia) în zonele din estul și sudul Ucrainei – așa numita ”Novorossia”, în limbajul imperialist al Moscovei. În schimb, ucrainenii din centrul și vestul țării au ales vectorul occidental, fiind favorabili unei apropieri economice de Uniunea Europeană. De altfel, în noiembrie 2013, iminența semnării de către Ucraina a unui Acord Aprofundat şi Cuprinzătoar de Comerţ Liber (DCFTA) a condus la o serie de evenimente care au ca rezultat situația de astăzi: proteste de stradă, Revoluția din Maidan, victime civile, fuga fostului președinte Viktor Ianukovici la Moscova, anexarea ilegală a Crimeei, ciocniri militare în Donbas cu participarea unor miliții civile sprijinite de Rusia, înghețarea parțială a conflictului și eșecul formatelor de negociere ”Minsk”.
A urmat ofensiva începută în februarie 2022, care a avut un efect aparent paradoxal: consolidarea unității naționale a Ucrainei, prin participarea rusofonilor la efortul de apărare. Nu sunt disponibile cifre sau sondaje dintr-o zonă de război, dar realitatea arată că ucrainenii rusofoni pot fi atrași într-un viitor stat ucrainean bazat pe conceptul de națiune civică. Puși în fața alternativelor de a fi conduși de la Moscova de un stat super-autoritar sau de la Donețk de un regim marionetă care se concentrează pe activități infracționale și trafic, este posibil ca rusofonii să aleagă să participe, după o eventuală victorie împotriva Rusiei, la construirea unui alt tip de contract social cu autoritatea centrală de la Kiev.
Dificultatea analizei nu constă doar în lipsa sondajelor în timp real, ci și în definirea termenilor. Propaganda de război a Kremlinului simplifică drastic: cine vorbește limba rusă este etnic rus, deci este favorabil apropierii sau alipirii de Rusia.
Toate analizele independente arată că lucrurile sunt mult mai nuanțate, dovadă fiind și reacția populației la agresiunea Rusiei. Astfel, nu toți rusofonii sunt etnici ruși și doar puțini dintre etnicii ruși sunt favorabili Moscovei.
Recensământul din 2001 din Ucraina a produs următoarele rezultate: din punctul de vedere al etniei, 77,5% s-au declarat ucraineni, iar 17,2% ruși. Din punctul de vedere al limbii vorbite, datele sunt diferite, pentru că 14,8% din cei care s-au declarat etnici ucraineni au spus că rusa este limba primordială. Având în vedere și răspunsurile date de alte minorități, a rezultat că proporția rusofonilor nativi era de 30% din populație, deci cu 75% mai mare decât a celor declarați etnici ruși.
În prezent, are loc un fenomen social-politic interesant: violența invaziei militare a distrus setul de valori și credințe a rusofonilor din estul Ucrainei. Indiferent de modul în care se raportau față de puterea centrală de la Kiev, aceștia se simțeau atașați de Rusia, cel puțin din punct de vedere cultural sau istoric.
Cele mai vizibile exemple pentru situația expusă sunt președintele Volodimir Zelenski (rusofon nativ) sau membrii batalionului Azov – în majoritate rusofoni, descriși de propaganda rusă drept naziști ucraineni. Foarte mulți din cei care se declară etnici ucraineni vorbesc limba rusă ca primă limbă, din cauza obișnuinței din familie și a situației social-politice pe care s-a construit această obișnuință (colonizare culturală în secole de dominație țaristă și sovietică). Limba rusă este limbă de interacțiune socială în Kiev și în zonele din est chiar și pentru cei a căror primă limbă este ucraineana.
La fel de dificil este de evaluat și de rezolvat cealaltă parte a ecuației. Ucraina s-a consolidat ca stat independent inclusiv prin folosirea unor politici naționaliste, discriminatorii la adresa minorităților. Dat fiind echilibrul geopolitic precar în care s-a aflat Ucraina în primii 30 de ani de independență, primele victime au fost minoritățile română, maghiară și polonă. Pe acest fundal, reprezentanții în Parlament ai populației de origine română din zona Cernăuți au fost apropiați de Partidul Regiunilor, al fostului președinte Viktor Ianukovici, chiar dacă acesta favoriza vectorul euro-asiatic. În prezent, când România este unul din principalii promotori ai suveranității Ucrainei, ca parte a UE și bilateral, problema minorităților a fost lăsată în plan secund. La cea mai recentă întâlnire bilaterală, ”ministrul Aurescu a reamintit solicitarea repetată a părții române ca partea ucraineană să recunoască inexistența așa-zisei limbi moldovenești”, potrivit unui comunicat al MAE. După o întâlnire din 2020, Bogdan Aurescu a declarat: ”Dorinţa noastră este de a obţine maximul posibil pentru exercitarea drepturilor lingvistice ale persoanelor care aparţin minorităţii române din Ucraina şi de asemenea acest exerciţiu să se realizeze pentru toţi vorbitorii de limbă română din Ucraina, indiferent de cum aceasta este denumită”.
Contextul mai larg este că Ucraina a adoptat o nouă lege a educației în 2017, care prevde că, după clasele primare, toate orele de curs se vor desfășura în limba ucraineană. În urma protestelor României și Ungariei, plus a intervenției Comisiei de la Veneția, s-a ajuns la amânarea aplicării până în 2023.
Este evident că, după finalizarea războiului, va reapărea necesitatea de a rezolva problema minorităților în mod pașnic și în spirit european. Efortul trebuie să fie făcut în ambele direcții: pentru etnicii ruși, care pot fi atrași de iluzia imperială a Moscovei și pe viitor, și pentru minoritățile etnice dinspre vest, ale căror interese sunt promovate de state membre UE (România, Ungaria, Polonia). Principiul juridic internațional este exprimat prin termeni precum ”kin state” sau ”kin minority”, tradus prin stat-rudă sau minoritate-rudă. Pentru comunitatea română din Ucraina, România este ”kin state”.
Într-un material publicat pe site-ul organizației Carnegie Endowment, expertul Konstantin Skorkin, originar din Luhansk/Donbas, face o analiză asupra posibilelor evoluții politice în sud-estul Ucrainei. ”Indiferent de cum se încheie războiul din Ucraina, este foarte dificil de imaginat reapatiția unor partide politice pro-ruse acolo, ceea ce va însemna un vid politic în sud-estul țării”, afirmă Skorkin.
Principalele concluzii ale analizei lui Konstantin Skorkin:
- Succesul contraofensivei în Harkiv și Herson aduce o mare parte a sud-estului rusofon în spațiul politic al Ucrainei. Ca bază a partidelor pro-rusești, această regiune a avut mereu un rol distinct în politica statului. Chiar și după 2014, regiunea a căutat să ofere o alternativă la traiectoria euro-atlantică propusă de Kiev. Acum, după invazia devastatoare a Rusiei, sud-estul Ucrainei este în căutarea unei noi identități și a unor lideri politici noi.
- În mod ironic, regiunile cele mai afectate de invazia Rusiei sunt cele care au fost mereu mai favorabile electoral pentru partidele pro-Rusia. În urmă cu doar doi ani, blocul de opoziție condus de pro-rusul Viktor Medvedciuk (Platforma Opoziției – Pentru Viață) a câștigat alegerile pentru consiliile regionale în Zaporijia, Mykolaiv, Odesa și Herson. În ultimii ani, în pofida tensiunilor în creștere cu Rusia și a pericolului unui război, populația din regiune a păstrat o atitudine în general pozitivă față de Rusia: 53% în regiunile din est și 45% în regiunile din sud. De asemenea, o parte semnificativă era favorabilă unei alipiri la Rusia: 22% în regiunea Luhansk și 11% în regiunea Herson.
- Invazia Rusiei a subminat sentimentul pro-Rusia. În mai 2022, doar 4% din regiunile din est și 1% din regiunile din sud aveau încă o părere pozitivă despre Rusia.
- S-au modificat spectaculos și preferințele culturale și istorice. 68% din regiunile de sud și 53% din regiunile de est spun acum că limba ucraineană este prima lor limbă. 49% în sud și 47% în est spun că folosesc ambele limbi în viața de zi cu zi.
- Aceste schimbări de atitudine nu lasă loc pentru proiecte politice bazate pe o identitate separată a regiunilor, iar tot ce are legătură cu Rusia este toxic din punct de vedere politic. Astfel, politicienii locali pot renunța sau se pot adapta. Primarul Odesei Ghenadi Truhanov este un exemplu în acest sens: până în vară, s-a opus înlăturării monumentului țarinei Ecaterina, acum sprijină acest demers.
- Până în 2014, când a fost anexată Crimeea și au început luptele în Donbas, elitele locale nu aveau astfel de dileme. Cei mai mulți și-au găsit loc în structurile politice create de Rusia. În prezent, colaborarea în teritoriile ocupate este excepția.
- Reprezentanții Platformei Opoziției din Consiliul Local Herson au condamnat ocuparea orașului de către Rusia. În cele mai multe cazuri, politicienii locali pro-ruși erau oportuniști corupți care se opuneau Kievului pentru a-și proteja ”domeniul”, mai puțin din motive ideologice.
- Cei câțiva politicieni locali care au devenit colaboratori ai ocupanților sunt acum ținte ale Armatei Ucrainei și ale partizanilor din spatele frontului. Trădarea comisă de aceștia a oferit prilejul Kievului de a curăța toate formele de organizare politică din aceste regiuni. Au fost interzise 12 partide, inclusiv Platforma Opoziției – Pentru Viață și Blocul Opoziției. De asemenea, au fost destructurate grupurile politice ale acestora din Parlamentul de la Kiev și din consiliile locale. Viktor Medvedciuk a fost arestat și apoi trimis în Rusia, într-un schimb de prizonieri. Alți politicieni din această zonă au fugit din țară, alții s-au înrolat în armata Ucrainei.
- Poriectul politic al ”Ucrainei rusofone” este în derivă. După ce au eșuat în formularea unei alternative atrăgătoare la vectorul euro-atlantic propus de la Kiev, politicienii din zonă au ales modelul autoritar din Rusia. Pentru oamenii simpli, această direcție este asociată cu nostalgia după fosta URSS și cu o construcție social-economică bazată pe corupție și oligarhie.
- Cea mai dură lovitură pentru forțele pro-ruse a fost dată însă de Kremlin, prin activarea mașinii de război împotriva unei regiuni loiale. Indiferent de rezultatul războiului, este greu de crezut că vor apărea partide politice pro-Rusia. Oficialii din Ucraina au transmis deja că nu vor permite asta.
- Dărâmarea vechiului sistem lasă însă regiunile de sud-est fără reprezentare politică. Deși este greu de anticipat peisajul politic de după război, este posibil ca partidul lui Zelenski, Slujitorul Poporului, să încerce umplerea acestui vid, în contextul în care era destul de popular în zonă și înainte de 2022.
- Apar noi lideri regionali, precum Vitaly Kim, guvernatorul oblastului Mykolaiv, care are o notorietate mare după luptele de apărare din primăvară. Este posibil ca acesta să coaguleze o formațiune compusă din veterani și voluntari.
- Este probabil ca naționalismul populist ucrainean să ia amploare în regiunile de sud-est. Acesta va avea specificul său regional, de ”patriotism în limba rusă”. Peisajul lingvistic al zonei nu se poate schimba într-o generație, dar nu va mai fi loc pentru o mișcare pro-Rusia.
Vlad Bârleanu