Liderii statelor din Orientul Mijlociu și din întreaga lume se află într-o situație inconfortabilă, pentru că se confruntă cu foarte multe incertitudini. Războiul dintre Hamas și Israel a marcat ieșirea din rutina ultimilor ani și trecerea într-o zonă plină de necunoscute.
”S-a dovedit, în mai puțin de două săptămâni de lupte, că certitudinile au o fundație de nisip. Un nou statu quo va fi generat de război. Poate că șocul pe care îl creează va impune o nouă gândire. Dacă doar va consolida vechea rutină, atunci viitorul este trist”, afirmă un comentariu publicat de BBC, sub semnătura corespondentului Jeremy Bowen.
Argumentele lui Bowen:
- Orientul Mijlociu părea a fi un teritoriu familiar înainte de atacul Hamas asupra Israelului. Exista un statu quo. Niciun lider din regiune și niciun aliat al lor nu agreau foarte mult această situație, dar, cel puțin, exista o promisiune de stabilite.
- Majoritatea palestinienilor a fost surprinsă de acțiunea Hamas-ului, la fel ca restul lumii. Unii criticau Hamas pentru faptul că a uitat că denumirea sa reprezintă acronimul în limba araba pentru Mișcarea de Rezistență Islamică.
- Benjamin Netanyahu a fost acuzat de adversarii politici că a dormit în timpul mandatului de prim-ministru și că are răspunderea pentru eșecul militar și informațional care a permis Hamas-ului să acționeze. Israelienii au crezut că guvernul lor poate să îi protejeze.
- O altă iluzie a lui Netanyahu a fost presupunerea lui că palestinienii pot fi ținuți în frâu fără să aibă un stat independent. O parte din această iluzie s-a construit pe înțelegerile cu Hamas referitoare la lucrătorii care trăiau în Gaza și veneau zilnic în Israel la muncă. În acest timp, Netanyahu a folosit strategia ”divide et impera”, prin sabotarea Autorității Palestiniene, principalul rival al Hamas. Autoritatea a participat ani la rândul la negocieri de pace fără rezultat și a recunoscut statul Israel cu o generație în urmă. Pentru a-i readuce la discuții, Israelul ar trebui să discute transferarea de teritorii către palestinieni pentru înființarea viitorului stat cu capitala la Ierusalim.
- Dar acesta este un scenariu exclus pentru Netanyahu, mai ales în situația actuală, când conduce un guvern sprijinit de naționaliști extremiști. Istoria lui personală arată că nu a vrut niciodată să facă acele concesii. A fost mai ușor pentru el să afirme că Israel nu are un partener pentru pace. Netanyahu sau un successor al său vor fi obligați să schimbe această gândire, dacă vor să găsească o soluție care să ferească de război următoarea generație.
- Pentru liderii arabi care sunt aliați ai SUA, evenimentele din ultimele două săptămâni reprezintă o aducere aminte că palestinienii nu pot fi ignorați. Iordania și Egiptul au de mult timp acorduri de pace cu Israel. Emiratele Arabe Unite și-au normalizat relațiile cu Israel prin Acordurile Abraham. Toată lumea spera că vor beneficia de voința lui Joe Biden de a crea un nou Orient Mijlociu, prin intermedierea unui acord între Israel și Arabia Saudită, care ar fi presupus recunoașterea reciprocă în schimbul garanțiilor de securitate din partea SUA. Oficialii Administrației Biden credeau că fac progreze. Acum, o apropiere Israel-Arabia Saudită este foarte departe.
- Pentru regii, prinții și președinții arabi, războiul din Gaza și atacul asupra spitalului reprezintă o revenire a coșmarului. La finalul anului 2010, un vânzător frustrat și furios dintr-o piață din Tunis și-a dat foc, pentru a protesta împotriva oficialilor corupți și abuzivi. Astfel s-a declanșat Primăvara Arabă în 2011 – o serie de proteste care i-au speriat pe liderii statelor din zonă, care au văzut că pot pierde brusc puterea, averile sau chiar viața. Dacă moartea unui tânăr din Tunisia a putut declanșa revoluții, care ar putea fi prețul pentru un război care omoară mii de civili palestinieni?
V. B.