3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:26
No menu items!

ANAF va anunța, prin mail, dacă mai aveți datorii la Fisc. Certificatul digital, obligatoriu

spot_img

ANAF va anunța, prin mail, dacă mai aveți datorii la Fisc. Certificatul digital, obligatoriu

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va începe testarea, de la 1 iunie, a unui nou serviciu prin care plătitorii de taxe și impozite vor primi “Înştiinţarea privind stingerea creanţelor fiscale” prin intermediul „Postei electronice securizate”. Accesul este asigurat tuturor contribuabililor care dispun de certificat digital calificat, înrolat la ANAF.

Perioada de testare este de patru luni, urmând ca ulterior ANAF să armonizeze cadrul legislativ pentru a transmite şi alte documente prin intermediul acestui serviciu. Până atunci se va menţine şi actuala emitere a documentelor, în format tipărit.

”Serviciul <Poşta electronică securizată> are ca scop îmbunătăţirea comunicării cu toți contribuabilii. Se facilitează, pe de-o parte, accesul acestora la informaţiile autentice deţinute de ANAF, printr-un canal electronic standardizat şi securizat, şi se elimină, pe de altă parte, costurile şi timpul consumate cu imprimarea şi transmiterea informaţiei pe suport hârtie”, a transmis Fiscul.

Prin folosirea “Poştei electronice securizate a MFP”, beneficiarii primesc documente structurate şi informaţii protejate de prevederile Codului Fiscal sau de prevederi specifice ariei de competenţă a emitentului, în format electronic, semnate digital de către emitent.

”Astfel, contribuabilii au siguranţa că documentul primit este autentic şi provine de la ANAF. De asemenea, formatul electronic şi standardele utilizate fac posibilă utilizarea informaţiilor emise de ANAF, direct de către aplicaţiile informatice ale contribuabililor, fără intervenţie umană, cu grad de securitate şi protecţie a datelor maxim”, mai arată reprezentanții ANAF.

Cosmina Croitoru