4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:29
No menu items!

ANAF: Impozite nedeclarate de peste 1 mld. €, după controale la peste 16.000 de firme, în T1

spot_img

Creșterile procentuale au la bază concentrarea pe domeniile cu risc ridicat

ANAF_sediu

Inspectorii fiscali din Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat impozite nedeclarate de peste un miliard de euro după primele trei luni ale acestui an, în urma controalelor efectuate la 16.087 de firme considerate cu risc fiscal mare, potrivit unui comunicat de presă.

Obligațiile fiscale de plată stabilite suplimentar s-au cifrat la circa 4,6 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 140%, iar valoarea prejudiciilor aferente sesizărilor penale transmise instituțiilor competente ale statului în vederea continuării cercetărilor a fost de circa 2,6 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 63,5%.

Diminuarea pierderii fiscale este de 523 mil. lei, în creștere cu 53%, iar valoarea măsurilor asiguratorii instituite este de 1,4 mld. lei, în creștere cu 119%.

”Inspecțiile și controalele inopinate au vizat exclusiv contribuabilii care, în urma analizei de risc, s-au situat în categoria celor cu risc fiscal mare. Aceste rezultate se datorează atât în îmbunătățirii selecției contribuabililor pentru control, cât și orientării inspecțiilor fiscale către domeniile de activitate care prezintă risc fiscal ridicat”, se precizează în comunicatul citat.

Conform prevederilor Codului de Procedură Fiscală, Inspecția fiscală este principala structură a statului care urmărește respectarea legislației fiscale de către contribuabili, fiind abilitată să efectueze acte de constatare și de impunere la plata obligațiilor fiscale, urmare a controalelor realizate.