-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:43
No menu items!

ANAF a publicat “lista albă” a contribuabililor fără datorii

spot_img

ANAF publică pe portalul propriu prima listă a contribuabililor persoane juridice care nu au obligații restante, aferentă trimestrului III al anului curent. Lista cuprinde un număr de 571.300 de contribuabili persoane juridice.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) publică pe portalul propriu prima listă a contribuabililor persoane juridice care nu au obligații restante, aferentă trimestrului III al anului curent.

Lista cuprinde un număr de 571.300 de contribuabili persoane juridice care și-au declarat și achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care nu figurează în evidențele fiscale cu obligații bugetare restante, potrivit unui comunicat de presă.

Lista cuprinde denumirea contribuabilului și codul de identificare fiscală și este ordonată alfabetic. Totodată, există opțiunea interogării punctuale a informațiilor despre fiecare contribuabil după denumirea acestuia. 

Conform procedurii de publicare condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ de către contribuabili la întocmirea listei sunt: depunerea pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, toate declarațiile fiscale potrivit vectorului fiscal până la întocmirea listei, achitarea la scadență/termenul de plată prevăzut de lege obligațiile principale și accesoriile în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei, precum și neînregistrarea de obligații bugetare restante la data întocmirii listei.

De asemenea, în categoria contribuabililor care sunt cuprinși în listă fac parte și contribuabilii care se încadrează în situațiile prevăzute la art. 157 alin (2) și (3) din Codul de procedură fiscală, inclusiv cei care beneficiază de înlesniri la plată acordate potrivit legii și care se află în derulare.

În categoria contribuabililor care nu fac obiectul publicării sunt cuprinși contribuabilii care au fost declarați inactivi temporar de către Registrul Comerțului sau care au fost declarați inactivi potrivit dispozițiilor din art. 92 din Legea nr. 207/2015 cu modificările și completările ulterioare. 

ANAF va publica lista contribuabililor persoane juridice care nu înregistrează obligații restante, trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare.

                                                                                                                  Adina Silav