4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:15
No menu items!

ANAF a început să pună sechestru pe aeronave Blue Air

spot_img

Un avion Blue Air se află sub sechestru ANAF. Este vorba despre un Boeing 737-500 care este reținut pe aeroportul din Bacău. Blue Air și ANAF au confirmat punerea sechestrului.

Cel puțin unul dintre avioanele companiei Blue Air este sub sechestrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

Boeingul 737-500 înmatriculat YR-AME deținut de compania aeriană Blue Air a fost pus recent sub sechestru de către ANAF, arată publicația online de travel BoardingPass.

BlueAir a confirmat informația: „aeronava YR-AME este parcata la Aeroportul Bacău, ea făcând obiectul unui sechestru instituit de ANAF”.

Un alt avion care a fost operat de Blue Air este reținut la sol de către aeroportul din Cluj-Napoca.

Potrivit sursei citate, reprezentantul companiei aeriene declară că acest avion „nu mai face parte din flota Blue Air, reținerea acesteia la sol constituind un abuz ce face obiectul unor proceduri legale derulate de noul operator al aeronavei”.

În paralel, o a treia aeronavă Boeing a companiei este parcată de la începutul lunii octombrie pe un aeroport din Italia, potrivit informațiilor boardingpass.ro. Este neclar până la acest moment dacă și acest avion este sub sechestru.

Două avioane din flota Blue Air mai pot fi folosite pentru zbor.

Conform ANAF, la data de 30 septembrie 2022, compania low-cost avea față de bugetul de stat o datorie de aproximativ 14,4 milioane de lei. Se adaugă și 36,3 milioane de lei datorii la bugetul asigurărilor sociale de stat și 12,2 milioane de lei la bugetul asigurărilor de sănătate.

                                                                                                                   Adina Silav