3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:43
No menu items!

ANAF a început procedurile de confiscare a imobilelor şi terenurilor Grivco şi Antena

spot_img

Instanța a indicat, punctual, care sunt imobilele ce vor trece în proprietatea statului

grivco

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început procedurile de confiscare a terenurilor şi clădirilor Grivco şi Antena, şi raportează periodic către DNA stadiul procesului de trecere în proprietatea statului a imobilelor indicate în decizia Curţii de Apel Bucureşti, transmite MEDIAFAX.

Noi, prin cele două unităţi teritoriale de administrare, Administraţia Sectorului 1 şi Administraţia judeţului Ilfov, am demarat procedurile de executare şi ducerea la îndeplinire a dispoziţiei deciziei Curţii de Apel. Ducem la îndeplinire această sarcină raportând periodic inclusiv DNA, care a instituit mare parte din măsurile asigurătorii, privind stadiul ducerii la îndeplinere a acestor măsuri.

Gelu Ştefan Diaconu
președinte ANAF

Șeful ANAF a desemnat la nivelul central al Autorității un director general adjunct care coordonează aceast proces, având şi susţinerea de specialitate a Ministerului Finanţelor Publice, întrucât măsurile de confiscare şi trecere în proprietatea statului procedurile ţin de minister.

„Unitatea care este desemnată să execute nu face altceva decât să solicite înscrierea la cartea funciară în baza titlului executoriu, adică decizia instanţei de judecată, înregistrarea bunurilor respective ca fiind proprietatea Ministerului Finanţelor Publice. Pocedurile sunt în derulare, nu ştiu cu precizie cât durează”, a adăugat Diaconu.

Şeful Fiscului a arătat că este un caz relativ simplu pentru ANAF, întrucât magistrații au identificat şi introdus în mod foarte clar bunurile care urmează a fi executate.

„Aici nu-şi permite nimeni să nu ducă la îndeplinire. (…)După părerea mea, ce este acolo este o măsură de confiscare extinsă şi confiscare în sine, care e generată de infracţiuni, nu este legată de prejudiciu în minuta deciziei. Le considerăm noi că sunt consecinţa infracţiunii, dar, separat de asta, avem un prejudiciu de 60 de milioane euro, dar pe măsuri asigurătorii vechi şi pe alea viitoare. Decizia spune că le vom indentifica”, a mai spus Diaconu.

R.D.