4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 15:12
No menu items!

Amnistierea fiscală a pensionarilor și mamelor, în discuții la Guvern

spot_img

Guvernul discută, marţi, proiectul privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care trebuie să restituie o parte din sumele încasate anterior.

indemnizatie-pentru-mame-salariu-copil

Din proiectul de lege prezentat recent în dezbatere publică de Ministerul Muncii rezultă că doar mamele care au primit indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate greşit vor fi amnistiate, nu şi cele care au folosit documente eliberate cu nerespectarea legii sau care au declarat lucruri neconforme realităţii.

Textul pus în dezbatere publică are o formulare interpretabilă în ce priveşte amnistierea mamelor care înregistrează deja debite.

Proiectul mai prevede că, în termen de 60 zile de la data intrării în vigoare a legii, trebuie făcute modificări şi în normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. Legea va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Proiectul de act normativ va fi în dezbatere publică până în 17 septembrie.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat, la 1 august, că mamele vor putea obţine, pe lângă indemnizaţia de creştere a copilului, venituri de până la 1.500 de lei anual, muncind de acasă, iar peste 12.000 de femei care au făcut acest lucru şi ar trebui să restituie indemnizaţia vor fi aministiate fiscal.

Plumb a declarat că, în urma unei decizii a Curţii de Conturi, de verificare a dosarelor pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, s-a stabilit că 12.460 de mame au încasat venituri suplimentare, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2014. Astfel, Curtea de Conturi a stabilit că mamele respective trebuie să returneze indemnizaţiile încasate, respectiv 15 milioane de lei pentru care s-a constituit debit.

Ministrul Plumb a mai spus că această măsură nu afectează bugetul de stat aprobat pentru 2014.

De asemenea, peste 21.000 de pensionari care figurează cu debite vor fi scutiţi de plata acestora, rezultă din nota de fundamentare ce însoţeşte proiectul de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, potrivit căreia în alte 9.593 de cazuri s-a stabilit că este culpa beneficiarilor.

S.M.