-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:16
No menu items!

Amnesty reclamă folosirea excesivă a forței în ţările UE

spot_img

 

proteste_bucuresti

Amnesty International a denunţat joi  “utilizarea excesivă a forţei” de către organele de poliţie împotriva unor demonstranți pașnici care protestau față de pachetul de măsuri de austeritate în ţările Uniunii Europene, inclusiv în România. Totodată, este reclamată lipsa sancţiunilor aplicate autorităților ce se fac răspunzătoare de incidente de acest gen.

“Persoane care manifestau în mod paşnic împotriva măsurilor de austeritate adoptate în ţările Uniunii Europene au fost lovite şi agresate în diverse feluri, vizate de gaze lacrimogene şi de gloanţe de cauciuc, într-un context în care folosirea excesivă a forţei de către poliţişti nu face obiectul niciunei anchete şi nu este sancţionată”, se precizează într-un comunicat al Amnesty International.

ONU a solicitat “guvernelor să ancheteze aceste violări ale drepturilor umane şi să împiedice reproducerea acestora”, criticând folosirea excesivă a forţei ”împotriva unor manifestanţi şi jurnalişti” şi “arestările arbitrare şi piedicile puse în calea accesului la asistenţă medicală.

În acest context, Amnesty International cu sediul la Londra prezintă o serie de exemple de la Bucureşti, Madrid sau Atena, unde jurnalistul Manolis Kypreos și-a pierdut auzul în urma unui atac cu grenadă în timp ce relata despre o manifestaţie.

“Guvernele trebuie să reitereze şi să explice în mod clar faptul că poliţiştii nu sunt autorizaţi să recurgă la forţă decât în cazurile de strictă necessitate”, a punctat Fotis Filippou, coordonatorul campaniei pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Amnesty International.