4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 15:57
No menu items!

Amenzi uriașe, pentru emiterea cu întârziere a facturilor la energie. Care sunt furnizorii vizați de controalele ANRE

spot_img

ANRE a anunţat, miercuri, că, în urma controalelor dăcute la furnizorii de energie electrică au fost aplicate amenzi în valoare de 380.000 de lei pentru emiterea cu întârziere a facturilor de energie electrică.

”Ca urmare a numeroaselor sesizări privind neemiterea facturilor de energie electrică, am demarat acţiuni de control la principalii furnizori de energie electrică. Acţiunile de control au avut ca tematică verificarea modului în care, în perioada 01.04.2022 – 30.09.2022, furnizorii şi-au respectat obligaţia de a emite facturi conform perioadei de facturare convenită cu clienţii finali”, a transmis, miercuri, ANRE. 

Sursa citată a precizat că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că furnizorii controlaţi nu şi-au respectat obligaţiile legale, respectiv au emis cu întârziere sau nu au emis facturi de energie electrică după fiecare perioadă de facturare, aceştia fiind sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 380.000 lei. 

Amenzile au fost aplicate astfel: 

-Electrica Furnizare- 120.000 lei

-Hidroelectrica- 70.000 lei

-CEZ Vânzare- 60.000 lei

-E.ON Energie România-50.000 lei

-Enel Energie-50.000 lei

-Enel Energie Muntenia- 30.000 lei

ANRE anunţă că va continua monitorizarea situaţiei privind emiterea facturilor. 

Mii de persoane au reclamat, în ultimele luni, faptul că nu au primit deloc sau au primit cu întârziere facturile la energie electrică. 

                                                                                                                 Adina Silav