-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:43
No menu items!

AmCham: Este necesară reducerea deficitului bugetar, dar nu doar prin creşterea taxelor

spot_img

AmCham, camera de comerţ americană în România, susţine că va fi nevoie de reducerea deficitului bugetar, dar nu doar prin creşterea taxelor, ci și prin măsuri pe partea de cheltuieli bugetare.

„Veniturile la buget ar putea să fie mai mari cu peste 1,6% din PIB dacă se revine la cota unică de 16%, cât a fost ea. Recomandarea şi ceea ce susţinem noi este reaşezarea premisei cotei unice. Noi împreună cu membri susţinem acest lucru”, a spus Cristian Sporiş, preşedintele AmCham România, într-o conferință de presă, potrivit publicației Ziarul Financiar.

Declaraţiile apar în contextul în care deficitul bugetar al României a scăpat de sub control, ajungând la o cotă de 3,4% în primele 5 luni, față de un obiectiv inițial de 5% pentru tot anul.

„Pentru a aborda acest deficit bugetar va trebui să fie o colaborare şi conlucrare şi trebuie acţionat pe ambele părţi, şi pe partea de cheltuieli, şi în zona de economie gri, unde toată lumea va trebui să contribuie la bugetul statului, potrivit activităţii pe care o desfăşoară”, a mai spus Cristian Sporiş.

Mai multe prognoze ale unor instituții financiare arată că deficitul bugetar pe 2024 s-ar putea duce la 7% din PIB, ceea ce va face inevitabilă creșterea taxelor și impozitelor din 2025.

T. S.