4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:04
No menu items!

Ambulanţă atacată cu securea. Agresorul este cercetat în libertate

spot_img

Un incident grav a avut loc într-o localitate din Iaşi. Un bărbat s-a năpustit cu toporul peste Ambulanţa care venise să-i acorde ajutor soţiei sale, potrivit Antena 3.

Bărbatul îşi snopise în bătaie soţia, iar echipajul medical fusese chemat de localnici, starea femeii fiind gravă. La sosirea Ambulanţei, soţul agresor s-a năpustit cu securea asupra maşinii şi a medicilor care îi acordau îngrijiri medicale femeii.

La incident au fost de faţă inclusiv poliţiştii, veniţi să aplaneze scandalul între cei doi soţi. Bărbatul a fost imobilizat şi dus la Poliţie, unde i s-a întocmit dosar penal pentru violenţă şi distrugere.

În ciuda comportamentului deosebit de agresiv, bărbatul nu a fost arestat, urmând să fie cercetat în libertate.