2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:15
No menu items!

Ambasadorul român în Franţa: Măsurile Ministerului Afacerilor Externe pentru turul II al alegerilor sunt insuficiente

spot_img

Bogdan Mazuru susţine că, pe 16 noiembrie, ar urma să se prezinte la urne în Paris aproximativ 10.000 de români

prezidentiale-coada-paris-500x281

Ambasadorul României în Franţa, Bogdan Mazuru, a susţinut, într-un interviu acordat RFI, că măsurile adoptate de Biroul Electoral Central (BEC) şi de oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) pentru votul din diaspora din turul a doilea al alegerilor prezidenţiale sunt insuficiente. Mazuru a precizat că are semnale că în Paris ar urma să se prezinte la urne, pe 16 noiembrie, aproximativ 10.000 de cetăţeni români, pentru care numărul secţiilor de votare va fi insuficient. În opinia ambasadorului, numărul secţiilor de votare ar trebui suplimentat.

Potrivit lui Mazuru, decizia MAE de a suplimenta la şapte numărul de ştampile şi cabine de vot nu va avea efecte la Paris.

Decizia luată e binevenită pentru alte secţii de votare din străinătate, dar e o măsură care nu va avea efecte la Paris. La Paris, în primul tur din 2 noiembrie, am beneficiat de numărul maxim de ştampile, numărul maxim de cabine şi numarul maxim de membri din comisiile de vot. Bineînţeles că orice măsură pentru fluidizarea procesului de vot e absolut binevenită. Cu siguranţă că ne vom mişca mai bine pentru organizarea turului II de scrutin. Eu nu vorbesc pentru ceilalţi colegi ai mei, vorbesc doar pentru ce se poate întâmplă la Paris. Şi, pentru Paris, aceste măsuri sunt insuficiente.Mă aştept la un număr considerabil de cetăţeni români care să vină pentru a-şi exprima votul. Avem semnale din partea asociaţiilor de români, estimările lor privind numărul de votanţi în 16 noiembrie: e vorba despre nouă – zece mii de cetăţeni români care vor dori să voteze. În aceste condiţii, vom avea dificultăţi dacă numărul de secţii de votare rămâne cel din data de 2 noiembrie.

Bogdan Mazuru
ambasadorul României în Franţa

Potrivit diplomatului, „există două variabile: variabila spaţiu şi variabila timp”.

Variabila spaţiu înseamnă secţii mai multe de votare, care să permită o disipare echilibrată a numărului mare de cetăţeni care doresc să voteze. Variabila timp înseamnă ca intervalul de timp să fie mai mare decât cele 14 ore. Toate lucrurile acestea sunt precizate, însă, destul de clar în legea electorală.

Bogdan Mazuru
ambasadorul României în Franţa