-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:21
No menu items!

Ambasadorul Marii Britanii: Copiii din Ferentari au potenţial

spot_img
Ambasadorul Marii Britanii: Copiii din Ferentari au potențial
foto: blogs.fco.gov.uk

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, afirmă, într-un articol postat pe blogul său, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, că speră în valorificarea potenţialului copiilor din Ferentari, care se confruntă cu dezavantajele acestei zone de la periferia Capitalei.

„Unul dintre motivele pentru care îi consider pe aceşti copii ca fiind o sursă de inspiraţie este că ei dovedesc că pot avea succes împotriva tuturor şanselor. Ei trăiesc în una dintre cele mai dezavantajate zone ale Bucureştiului, trebuie să facă faţă la tot felul de provocări cu care cei mai mulţi dintre copii nu se întâlnesc, suferă din cauza sărăciei şi discriminării. Cu toate acestea, ei sunt încrezători, determinaţi, plini de energie, talent şi potenţial”, afirmă ambasadorul Martin Harris.

El aminteşte că îi cunoaşte pe copiii de la Şcoala 136 din acest cartier, alături de care a participat la mai multe evenimente, cum ar fi o petrecere de stradă, în iulie 2011, pentru promovarea Olimpiadei de la Londra, un festival sportiv şi al dansului în 2012, cu ocazia deschiderii Jocurilor Paralimpice, precum şi Ziua Ştafetei, în noiembrie anul trecut, când o fetiţă romă a preluat sarcinile sale de ambasador timp de o zi. „Speranţa mea de această Zi Internaţională a Romilor este ca aceşti copii să îşi valorifice potenţialul. Ca ei să aibă modele care să le arate că acest lucru este posibil. Dacă li s-ar acorda această şansă, ei ar putea contribui cu mult la dezvoltarea societăţii în viitor. Să li se acorde această şansă este provocarea societăţii”, adaugă ambasadorul britanic.

Martin Harris a vizitat săptămâna trecută, împreună cu o delegaţie a autorităţilor din judeţul Dolj, comunitatea de romi din Rotherham, pentru care administraţia britanică locală derulează mai multe proiecte de incluziune economică şi socială.”Cea mai bună abordare pentru şcolarizarea copiilor romi este includerea şi a părinţilor lor în proiectele de integrare”, conchide ambasadorul.

R.D.