3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:50
No menu items!

Ambasadorul George Maior este așteptat la audieri la SIIJ în dosarul Laurei Codruța Kovesi

spot_img

Fostul șef SRI, George Maior, este așteptat vineri la audieri după ce a fost citat de Secția de anchetă în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, în care Laura Codruța Kovesi are calitatea de inculpat, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Este a treia oară când procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) îl citează pe George Maior să se prezinte în acest dosar, fostul şef al Serviciului Român de Informaţii fiind citat anterior pe 23 iulie şi pe 23 mai, dar nu s-a prezentat.

Surse judiciare au precizat pentru MEDIAFAX că pe 23 iulie, George Maior a motivat că are alt eveniment, iar pe 23 mai, a invocat motive care ţin de sănătatea sa.

În acest dosar, au fost audiaţi deja fostul ministru de Interne Gabriel Oprea şi fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea, ambii în calitate de martor. Florian Coldea a declarat, după aproape 4 ore de audieri, că nu a luat la cunoştinţă de nicio împrejurare în care Kovesi să fi comis vreo infracţiune şi că poate ar trebui investigaţi cei care nu au făcut nimic pentru aducerea în ţară a lui Nicolae Popa, din Indonezia, în 2011.

În dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI, Laura Codruţa Kovesi are calitatea de inculpat, fiind acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Pe 28 martie, Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secţia de anchetă a magistraţilor, însă măsura a fost contestată în instanţă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ulterior revocarea măsurii controlului judiciar.