6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:15
No menu items!

Ambasadorul Franţei în România: Aderarea la Schengen este o chestiune tehnică, devenită politică. Decizia nu aparţine doar Franţei

spot_img

Ambasadorul Franţei în România: Aderarea la Schengen este o chestiune tehnică, devenită politică. Decizia nu aparţine doar Franţei

Ambasadorul Franţei, Phillippe Gustin, a declarat, joi, că problema aderării României la Schengen este „una tehnică, devenită politică”, iar o decizie privind ţara noastră aparţine tuturor statelor din Schengen, „nu doar Franţei”, şi va fi luată „în mod colegial de toate ţările care sunt îngrijorate”, potrivit Mediafax.

„Chestiunea Schengen este o chestiune tehnică ce a devenit una politică. De politică internă a României şi a tuturor statelor membre ale UE. Problema aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen este pur tehnică, iar decizia în privinţa aderării nu aparţine Franţei, ci ansamblului de ţări din Uniunea Europeană”, a spus Gustin, joi, la Cluj-Napoca, în cadrul unei conferinţe de presă.

 „Nu trebuie să se confunde lucruri diferite. Din păcate, confuzia a fost întreţinută în anii trecuţi inclusiv de mass-media. Sunt trei lucruri diferite. Primul este că Schengen este o deschidere de frontiere într-un spaţiu. Materializarea Schengen este că francezi, români, chinezi sau americani, luăm, de pildă, avionul de la Bucureşti pentru a merge în Franţa şi, ajungând pe aeroportul din Paris, suntem obligaţi să aşteptăm controlul paşapoartelor. Asta este Schengen. A doua chestiune care se confundă este libera circulaţie a persoanelor. Libera circulaţie se numeşte Uniunea Europeană, iar România aparţine Uniunii Europene, prin urmare are libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi. În al treilea rând, este vorba de libertatea de a lucra şi a se stabili în Uniunea Europeană. România şi Bulgaria au un statut derogatoriu până la 1 ianuarie 2014, dar el va dispărea de la această dată. Iată cele trei subiecte care nu trebuie să mai fie confundate”, a adăugat diplomatul francez.

Întrebat, în continuare, dacă sunt şanse ca poziţia Franţei în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen să se schimbe, diplomatul francez a precizat că decizia va fi luată „în mod colegial de toate ţările care sunt îngrijorate”.

În ceea ce priveşte problema romilor, ambasadorul a spus că „românilor nu le place să se spună că romii sunt români. Iar romii au şi ei o problemă în a accepta să fie români. Cum să fie realizat acel «să trăim împreună»? În Franţa este acelaşi lucru în privinţa populaţiei rome. Este de lucru pentru a realiza integrarea şi educarea comunităţii rome. Nu se poate rezuma totul la o baghetă magică. Sunt subiecte complicate, care durează de ani. Trebuie să avem politici echilibrate, politici de incluziune socială, în România, Bulgaria, Ungaria, Franţa”.

Philippe Gustin a afirmat că ţara noastră a făcut mari investiţii pentru securizarea frontierelor, mai ales a celor aeriene, iar acest aspect trebuie adus în discuţie şi explicat pentru a se lua decizia finală în privinţa aderării României la spaţiul Schengen.

C.A.