- Sorin Roşca Stănescu
Ex-ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, domnul Mark Gitenstein, ne-a dat o veste deconcertantă. Este posibil ca nici în acest an Washingtonul să nu-şi trimită un reprezentant de rang înalt la Bucureşti pentru a reprezenta, aşa cum se cuvine, Departamentul de Stat. Prin urmare, de mult timp şi încă mult timp de acum încolo, Bucureştiul va fi lipsit de un ambasador al Statelor Unite. Şi asta în condiţiile în care conducătorii celor două state afirma, în mod insistent şi repetat, că ne aflăm într-un parteneriat durabil şi consolidat din punct de vedere politic, militar şi economic. Nu este ceva ciudat?
Domnul Mark Gitenstein spune că nu. Că aşa sunt procedurile la Washington. Greoaie. Că există acolo o birocraţie „dezamăgitoare”. Care se mişcă mult prea lent. Şi că, în cele din urmă, Statele Unite îşi vor nominaliza un înalt reprezentant. Şi că acesta probabil nu va mai fi ales pe criterii politice, ci ar putea fi un diplomat de carieră.
Este exact degetul pus pe rană. Diferenţa dintre un om de afaceri, trimis de Washington că ambasador la Bucureşti, şi un diplomat de carieră este uriaşă. Şi face diferenţa în legătură cu modul în care este tratată România. În toate statele puternice care întreţin cu Washingtonul relaţii diplomatice, sunt instalaţi diplomaţi de carieră. Reprezentanţi pursânge ai Departamentului de Stat. În statele de mâna a doua, Washingtonul trimite oameni de afaceri. De fapt, sponsori ai campaniilor prezidenţiale. Cetăţeni ai Statelor Unite care au susţinut financiar, în mod consistent, un candidat care a ajuns la Casa Albă. Faţă de care preşedintele îşi manifestă astfel recunoştinţa.
Dar în ce fel ar putea fi răsplătit un sponsor al unei campanii electorale prezidenţiale din Statele Unite? Prin simpla demnitate de ambasador? De ce un om de afaceri, suficient de prosper în America pentru a deveni unul dintre sponsorii importanţi ai unui preşedinte, şi-ar părăsi tam-nesam bussines-ul, şi-ar abandona afacerile doar de dragul unei etichete de ambasador la Bucureşti? Sau pentru salariul de ambasador? Salariu care se plasează, în mod evident, mult sub veniturile pe care el le-ar încasa consacrându-se propriilor afaceri.
Pentru a răspunde corect la întrebările de mai sus, nu avem altceva de făcut decât să deschidem ochii. Şi să vedem ceea ce se întâmplă în lumea reală. Nu în lumea imaginară. Nu în lumea propagandei. Un prim adevăr, care se desprinde din tot ceea ce ştim până acum, este ca un ambasador al Statelor Unite, numit într-o capitală ca răsplată pentru că a sponsorizat o campanie electorală, contiunua să fie, în acelaşi timp, şi om de afaceri. Prin urmare, el are o dublă calitate. Şi, atenţie, nimeni nu pune lupa pe el pentru vreun eventual conflict de interese.
De altfel, în Statele Unite nu există o instituţie similară cu Agenţia Naţională de Integritate de la Bucureşti. Niciunde în lume nu există aşa ceva. La fel cum nici munca Parchetului General nu este, niciunde în lume, dublată de o altă procuratura, gen Direcţia Naţională Anticorupţie. Acestea sunt simple experimente făcute în România. Cu concursul Uniunii Europene, dar şi cu concurs şi fonduri americane.
Odată paranteza de mai sus închisă, urmează să deducem, şi nu e prea greu, în ce fel, dincolo de un salariu neinteresant şi de o carte de vizită de reprezentant al statului american la Bucureşti, care nu stârneşte niciun fel de emoţie la Washington, ar putea fi răsplătit un sponsor al unei campanii prezidenţiale. Într-un singur fel. Creandu-i-se instrumentul necesar pentru a face afaceri atât de importante, încât să merite sacrificiul. Afaceri, evident, în România. Dar în orice afacere de acest fel, în care în ecuaţie intra şi autoritatea Statelor Unite, în cel mai bun caz, partea americană se alege cu un câştig foarte mare, în timp ce partea romana cu un câştig extrem de modest. Sau poate chiar cu o pierdere.
Este exact ceea ce fac în România toţi ambasadorii Statelor Unite – asta a făcut şi domnul Mark Gitenstein, ultimul pe lista – numiţi pe criterii politice, ca răsplată pentru servicii aduse preşedintelui Statelor Unite.
Şi eu sper, ca şi excelenţa sa, domnul Mark Gitenstein, că viitorul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, indiferent de cine va fi el, să fie, de această dată şi în fine, desemnat din Departamentul de Stat, din rândul diplomaţilor de carieră. Un stat partener loial al Washingtonului atât în plan politic, cât şi în plan militar, un stat că România, care şi-a îndeplinit cu scrupulozitate toate obligaţiile asumate, care a făcut şi face sacrificii pe toate teatrele de război alăturându-se eforturilor Statelor Unite de a instaura democraţia şi de a garanta respectarea drepturilor omului, un asemenea stat merită un tratament adecvat.