1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:02
No menu items!

Ambasada SUA de la Kiev a evacuat personalul neesențial. Zeci de țări le cer cetățenilor lor să părăsească rapid Ucraina

spot_img

Departamentul de Stat a ordonat, sâmbătă, retragerea personalului neesenţial din Amabasa SUA de la Kiev potrivit unui anunţ pe Twitter, relatează AFP.

Astăzi, Departamentul de Stat a ordonat plecarea angajaţilor americani neesenţiali ai Ambasadei, din cauza unor rapoarte continue despre o prezenţă militară sporită rusă la graniţa cu Ucraina, indicator al unei potenţiale acţiuni militare semnificative”, a anunţat ambasada de la Kiev.

„Cetăţenii americani din Ucraina ar trebui să fie conştienţi de faptul că guvernul nu va putea să-i evacueze în cazul unei ofensive ruse care ar putea începe oricând şi fără avertisment”, a mai notat sursa citată.

De altfel, vineri, Casa Albă a avertizat că o invazie militară rusă în Ucraina, marcată de o campanie masivă de raiduri aeriene şi un „atac rapid” asupra Kievului, reprezintă o „posibilitate foarte reală” în următoarele zile.

Consilierul pentru securitate, Jake Sullivan, i-a sfătuit pe cetățenii americani să părăsească Ucraina „în termen de 24 până la 48 de ore”. „Continuăm să vedem semne de escaladare a Rusiei, inclusiv sosirea de noi forţe la graniţa cu Ucraina”, a subliniat consilierul pentru securitate naţională al lui Joe Biden.

După SUA, Israel și Cehia, și guvernele Australiei şi Noii Zeelande şi-au avertizat cetăţenii aflaţi în Ucraina să părăsească ţara imediat, relatează, sâmbătă, agenția DPA. 

Tot sâmbătă, Ministerul belgian de Externe a anunţat că îşi sfătuieşte cetăţenii să părăsească Ucraina şi le recomandă să nu călătorească în această ţară.

„Se recomandă insistent cetăţenilor care se află în prezent în Ucraina, şi a căror prezenţă nu este absolut necesară, să părăsească ţara”, precizează oficialii ministerului. „Orice călătorie pe teritoriul ucrainean este puternic descurajată”, adaugă sursa citată.

Potrivit CNN, ultimele state care au lansat avertismente similare sunt Olanda, Lituania, Kuweit, Arabia Saudită, Iordania și Emiratele Arabe Unite.

În replică, și Rusia a anunțat, sâmbătă, că a început să-şi reducă prezenţa diplomatică în Ucraina, susținând că se teme de „provocări” din partea autorităţilor ucrainene sau din „alte ţări”. 

Raluca Dan