1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:33
No menu items!

Ambasada Olandei la București vrea cluburi pentru studenții homosexuali

spot_img

Ambasada Olandei în România susține, la București, un workshop organizat de asociația COC Olanda și găzduit de Campus Pride Bucharest și asociația MozaiQ, a cărui temă este crearea unor cluburi în cadrul universităților unde studenții homosexuali să se întâlnească.

Potrivit comunicatului postat pe site-ul oficial al Ambasadei Olandei la București, aceste cluburi vor servi ca loc „de dezvoltare a ideilor și inițiativelor de combatere” a „homofobiei” și „transfobiei” în mediul academic, iar workshopul face parte din luna istoriei LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual,Transexual).

Organizatoarea atelierului, asociația COC Olanda a susținut „drepturile lesbienelor, ale homosexualilor, bisexualilor și transexualilor din 1946”, arată siteul oficial al Ambasadei Olandei, unde se mai precizează că organizația neguvernamentală „luptă pentru decriminalizarea orientării sexuale și a identității de gen, pentru drepturi egale, emanciparea și acceptarea socială a homosexualilor în Olanda și în lume”.

Olimpia Diaconiuc