1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:52
No menu items!

Amânare la plata taxelor și impozitelor pentru firmele care au de încasat bani europeni

spot_img

Amânare la plata taxelor și impozitelor pentru firmele care au de încasat bani europeni

Firmele care au de încasat bani din fonduri europene ar putea beneficia de o amânare de maximum doi ani la plata taxelor și impozitelor, se arată într-un proiect de ordonanță de urgență. Firmele trebuie să dovedească faptul că urmează să încaseze banii UE prin contractele de finanțare semnate cu autoritățile, iar amânările la plată vor fi în limita sumelor pe care le au de primit.

Amânarea la plată poate fi cerută și pentru alte contribuții sau sume datorate bugetului general consolidat. Documentul are în vedere deblocarea activităţii contribuabililor care au de recuperat bani europeni, întrucât aceştia au pe de o parte de achitat impozite, taxe şi contribuţii, iar pe de altă parte trebuie să încaseze bani pentru care au depus cereri de rambursare, aflându-se astfel în impas financiar.

Amânarea la plată se va face inclusiv în ordinea vechimii datoriilor la ANAF. Această facilitate nu va fi acordată companiilor aflate în insolvenţă sau executare silită, prin poprirea sumelor de încasat de la autorităţile competente, şi nici celor care au în derulare o eşalonare la plată a datoriilor.

Pentru amânarea la plată, firmele trebuie să depună la ANAF o cerere de acordare a acestei facilităţi, însoţită de documentul în original emis de autoritatea competentă. Din acesta trebuie să reiasă totalul sumei exigibile care trebuie rambursată firmei în cauză, actul fiind valabil 20 de zile de la emitere.

Autoritatea competentă trebuie să elibereze acest document în cinci zile de la solicitare. Firma poate anexa la cererea de eliberare o notificare prin care renunţă la dreptul de a percepe sau încasa dobânzi, penalităţi sau accesorii aferente creanţelor de încasat de la autoritatea competentă în cauză.

Firmele care renunţă la aceste dobânzi nu vor mai fi obligate să plătească dobânzi, penalităţi de întârziere şi alte sume aferente obligaţiilor fiscale principale amânate la plată, nici dobânzi pentru perioada de amânare a plăţilor. În caz contrar, acestea datorează dobânzi pentru fiecare zi a perioadei de amânare la plată, începând cu data emiterii deciziei şi până la data stingerii datoriilor.

Contribuabilul poate depune una sau mai multe cereri de amânare la plată, de câte ori are nevoie, cu condiţia să se încadreze în limita sumei pe care o are de primit înapoi din fonduri europene.

Fiscul va soluţiona cererea de amânare la plată în termen de 15 zile de la data depunerii acesteia, prin decizie de amânare la plată a obligaţiilor fiscale principale şi accesorii sau decizie de respingere, după caz.

Dacă solicitarea este aprobată, ANAF va pune poprire pe sumele pe care autoritatea competentă le datorează contribuabilului, în limita obligaţiilor fiscale amânate la plată. Când datoriile se plătesc în totalitate, Fiscul trimite contribuabilului decizia de finalizare a amânării la plată.

După doi ani, amânarea datoriilor la plată încetează dacă nu sunt achitate în cadrul acestei perioade, caz în care contribuabilul datorează dobânzi, penalităţi de întârziere sau accesorii pe întreaga perioadă de amânare la plată.

C.C.