-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:35
No menu items!

Alte două persoane au murit din cauza gripei

spot_img

Alte două persoane au murit de gripă

Doi bărbaţi, în vârstă de 57 şi, respectiv, 60 de ani, au murit din cauza gripei, numărul total al deceselor din acest sezon ajungând astfel la opt, faţă de unul singur în perioada 2011-2012, informează Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile.

Potrivit sursei citate, în săptămâna 25 februarie – 3 martie, au fost înregistrate două decese la cazuri confirmate cu gripă. Este vorba despre un bărbat de 57 de ani din judeţul Constanţa şi unul de 60 de ani din Olt, ambii infectaţi cu virusul A(H1).

Din totalul persoanelor decedate în acest sezon din cauza gripei, şase au fost infectate cu virusul A/H1, iar două, cu virusul tip B.

De la începutul sezonului de supraveghere şi până pe 19 februarie inclusiv, în România au fost confirmate 310 cazuri de gripă. În perioada 25 februarie – 3 martie, la nivel naţional, numărul total de cazuri compatibile cu gripa şi alte infecţii respiratorii a fost 106.349, cu 6,5 la sută mai mic decât cel înregistrat în săptămâna precedentă şi cu 9,2 la sută mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent, a mai precizat sursa citată.

În acelaşi interval, au fost înregistrate 287 afecţiuni clinice compatibile cu gripa, de 2,3 ori mai multe comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent, când au fost 123 de cazuri.

Numărul cazurilor de infecţie respiratorie acută severă raportate a crescut la 31, faţă de 18 în săptămâna precedentă.

R.D.