1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:49
No menu items!

Alte două cutremure s-au produs azi-noapte, în zona Galați. Numărul total se apropie de 100

spot_img
foto: glsa.ro
foto: glsa.ro

Alte două cutremure s-au produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în zona Galați, primul la miezul nopții, iar al doilea după numai patru minute. Potrivit celui mai recent raport publicat de Institutul Național de Fizică a Pământului (INFP), în intervalul 23 septembrie – 4 octombrie, au avut loc 97 de seisme, astfel că numărul total al acestora se apropie, în acest moment, de 100.

Seismele au avut o magnitutdine intre 0,5 și 3,9. Cutremurul cu cea mai mare magnitudine s-a produs în 29 septembrie, la ora 18.10. Intensitatea acestui cutremur a fost de III – scara Mercalli modificată. Acest seism a fost simțit mai ales în localitățile din apropierea epicentrelor și, după relatările martorilor, până la Galați (14 km) și Brăila (27 km).

Satul Izvoarele din județul Galați, cel în care se înregistrează o activitate seismică fără precedent, este situat într-o zonă mărginită la nord de Falia Sf Gheorghe și la sud de falia Peceneaga Camena, care reprezintă prelungirea la vest de Dunăre a blocului Dobrogei de nord.

Specialiștii sunt de părere că localitatea Izvoarele stă pe o zonă extrem de sensibilă seismic, care s-a reactivat, dar nu pot răspunde încă la toate întrebările legate de aceste fenomene. Localnicii spun însă că, până acum, nu au mai simțit asemenea cutremure.

O echipă de geologi a ajuns la Izvoarele pentru a monitoriza zona și pentru a afla, cu certitudine, dacă există riscul unor alunecări de teren. Joi, câteva zeci de localnici au blocat, pentru o oră, drumul județean 255. Ei au cerut autorităților să le explice cauze fenomenelor seismice din ultima perioadă.

C.C.